Ford Mustang Mach-E – primele impresii

/
/
14 nov. 21
/

A trecut ceva vreme de când am avut pe mână un exemplar Ford Mustang Mach-E, dar, din păcate, abia acum pot veni cu câteva impresii despre această mașină ce merită cu siguranță atenția noastră, a tuturor pasionaților auto.

Nu aș vrea să vorbesc acum și aici despre cât de oportun este să folosești un nume atât de sonor precum Mustang la un SUV electric, dacă a fost sau nu inspirată această decizie a oficialilor Ford. Aș vrea să mă concentrez pe cele mai importante lucruri pe care le-am descoperit după circa 24 de ore de test.

În primul rând, Ford Mustang Mach-E se prezintă cu adevărat bine la capitolul design. Nici din poze nu e deloc rău, dar în realitate îl descoperi cu mult mai arătos. Ba chiar și dimensiunile exterioare sunt altele față de ce te-ai fi așteptat din prezentările virtuale. Mustang Mach-E este lung, este lat și nu pe atât de înalt precum ai crede. Asta îi conferă o alură sportivă, o imagine dinamică.

Nu pot exagera să spun că avem multe influențe de design de la ”adevăratul” Mustang, dar sunt câteva elemente ce amintesc de cea mai celebră mașină sport americană, cea care a creat segmentul ”pony car” la apariția ei.

Oricare ar fi gusturile tale în materie de design auto, nu cred că poți afirma că liniile nu sunt reușite. Dacă îți place sau nu, poate fi subiectul unei discuții, dar, strict ca analiză a designului, Ford Mustang Mach-E se prezintă bine.

Elementele mai puțin convențioanale de la exterior sunt date de modul de deschidere al ușilor. Fără mânere, portierele pot fi deschise la o simplă atingere de buton, în timp ce pentru a descuia mașina poți folosi un cod pe care îl introduci prin tastele capacitive de pe montantul B.

La interior, îți este dezvăluită o ”arhitectură” tipică pentru o mașină electrică actuală. Planșa de bord este reprezentată de un display, care vine însă cu o diagonală prea mică, mai ales dacă o raportezi la suprafața ecranului sistemului de infotainment. Acesta din urmă, așezat în mod portrait, cu 15.5 inch pe diagonală, este de foarte bună calitate, o plăcere să-l privești, dar și să-l atingi. Iar când spun atingi, mă refer să parcurgi interfața modernă, bine gândită, intuitivă și care răspunde instant aproape de fiecare dată.

Mi-a plăcut calitatea de fabricație, în special asamblarea și finisările. Materialele nu sunt cele mai fine, cele mai pretențioase, dar nici nu aș spune că dezamăgesc. Sunt și inserții de materiale mai ”altfel”, cu altă textură față de cele cu care ești în mod normal obișnuit.

Spațiul, atât în față, cât și în spate sau în portbagaj, este cel puțin suficient. Scaunele față mi s-au părut confortabile la drum lung, dar au reușit să ofere și sprijin lateral adecvat.

Și, ai nevoie de ceva sprijin lateral atunci când duci mașina asta către limite în curbe. Ford Mustang Mach-E este confortabil și docil peste denivelări, dar reușește să se țină și incredibil de bine pe viraje. Îți dă încredere, nu reacționează surprinzător, simți că centrul de greutate a fost păstrat jos, iar schimbările bruște de direcție nu dau emoții.

Dacă vorbim despre dinamică, Ford Mustang Mach-E, în versiunea AWD Extended Range, cea pe care am avut-o la test, îți oferă ceva senzații. Plecarea de pe loc se face ca din pușcă, deși cei 258 kW / 351 CP poate nu te-ar fi făcut inițial să crezi asta. Totuși, cuplul maxim de nu mai puțin de 580 Nm, ce este disponibil instant, face ca mașina grea de aproape 2.2 tone să țâșnească de la 0 la 100 km/h în puțin peste 5 secunde. Viteza maximă este limitată la 180 km/h.

Bateria de mare capacitate, cu 98.7 kWh brut și 88 kWh net, oferă o autonomie maximă de 540 km. Atât stă scris în fișa tehnică și nu este prea departe de realitate.

În condiții normale de condus, Ford Mustang Mach-E AWD Extended Range poate atinge și chiar trece de 450 – 460 km autonomie. Cum reușește asta, nu aș ști să spun exact, dar regenerarea energiei de la decelerare este clar unul dintre factorii decisivi ce adaugă constant km la autonomie.

Dacă rulezi mult prin oraș, atunci autonomia se poate apropia de cea maximă declarată, dar dacă obișnuiești să parcurgi des trasee extraurbane atunci te poți aștepta la o autonomie de circa 360 – 380 km sau și mai puțin dacă ai talpa grea.

Încărcarea bateriei se poate face cu până la 150 kW. Asta înseamnă că la o stație performantă, în doar 45 de minute poți aduce energie în acumulator de la 10 la 80%. Impresionant aș spune eu, mai ales că este destul de probabil să poți parcurge chiar și 400 km când nivelul bateriei este la 80 de procente.

Ford Mustang Mach-E

Ford Mustang Mach-E este o mașină cu totul nouă în gama constructorului american. Chiar și așa, nu se simte ca o primă încercare, ca un model cu care producătorul încearcă să învețe, să găsească rețeta potrivită. Nicidecum. Ford Mustang Mach-E pare deja o mașină matură, ce a trecut cumva testul timpului, fiind totodată pe cât se poate de actuală.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

În timp ce noua Dacia Striker va fi fabricată în Turcia, în România, la Mioveni, Dacia va reduce producţia şi ar putea concedia în 2026 peste 1200 de angajaţi

Pe 10 martie aflam primele detalii despre noua maşină Dacia Striker. Cu un preţ de plecare de sub 25.000 de euro, viitorul crossover de segment C, va fi fabricat la uzina Oyak Renault din Bursa, Turcia.

Cum arată noua Dacia Striker (crossover-ul de segment C fabricat în Turcia)?

Într-un articol de acum câteva zile vă spuneam că noua maşină Dacia se va numi comercial Dacia Striker. Acest nume este uşor recognoscibil prin terminaţia „ER”, semnătură consacrată a gamei (asemenea modelelor Duster, Jogger și Bigster, îl integrează firesc în familia Dacia).