Smartphone

Este un telefon Android ieftin ce în curând va fi disponibil prin intermediul Cosmote la un preț de 549 lei fără abonament și la un 1 leu cu abonament în cadrul operatorului verde. :)

Huawei Sonic iese în evidență față de concurență prin display-ul de 3.5 inch. Este și singura similitudine dintre Huawei Sonic și iPhone 4S – diagonala identică a ecranului. Comparația este deplasată. și nu va continua pe mai departe. Datele sale tehnice:

– ecran TFT capacitiv de 3.5 inch cu rezoluție 320×480 pixeli și 256.000 culori;

– procesor single core de 600 MHz , 256 MB RAM, 512 MB ROM din care doar 160 MB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB;

– Android 2.3.3 Gingerbread;

– 3G cu viteze de download de până la 7.2 Mbps, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi hotspot, microUSB, jack de 3.5 mm, NFC;

– cameră de 3.15 Megapixeli care filmează VGA – 640×480 pixeli;

– baterie de 1.400 mAh, 120 gr. și 11.9 mm grosime.

Îl vom primi la test în ianuarie 2012 și vă aducem mai multe informații referitoare la device-ul chinezilor. L-am văzut când au prezentat gama pentru 2012 și mi-a plăcut. Sunt curios cum funcționează 2.3 Gingerbread cu doar 256 MB RAM. Cred că era mai bine dacă puneau măcar 512 MB RAM și un preț ceva mai mare. Display-ul are o rezoluție mai mare decât standardul din zona low cost de 240×320 pixeli, rulează direct 2.3 Gingerbread și cireașa de pe tort este compatibilitatea NFC.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.