Hyundai intenţionează să revină la butoanele fizice, din ce în ce mai multi clienţi fiind nemulţumiţi de suprafeţele tactile

/
/
10 nov. 24
/

Prin 2022 scriam că Volkswagen va renunţa la butoanele capacitive de pe volan, compania primind foarte multe plângeri pentru acestea.

Se pare că nemultumirile legate de funcţiile disponibile doar prin intermediul suprafeţelor tactile continuă să fie prezente şi azi, astfel că un nou producător global intenţionează să facă ceva schimbări.

Hyundai a anunţat prin intermediul lui Ha Hak-soo, vice-președinte Hyundai Design North America, că în viitor maşinile companiei vor avea din ce în ce mai multe butoane fizice.

„Pe măsură ce adăugam ecrane inteligente în vehiculele noastre, am încercat, de asemenea, să folosim tot mai multe comenzi tactile, iar oamenii nu au preferat acest lucru. Când am testat cu grupul nostru de studiu, ne-am dat seama că oamenii sunt stresați, enervați și supărați atunci când vor să opereze urgent o funcție, dar nu pot să o facă.” a declarat acesta.

Cel mai probabil butoanele fizice vor reveni strict pentru funcţii uzuale, cele pe care le utilizăm des chiar şi în mers. Din păcate sunt producători care au integrat în ecranul central al sistemului multimedia funcţii simple precum „+”-ul şi „-”-ul de la volum sau climă, unele complet inaccesibile altfel dacă display-ul îşi pierde într-o formă sau alta capacitatea tactilă.

Mie personal îmi plac ecranele mari cu multe funcţii pe bordul unei maşini, dar consider că funcţiile de bază ar trebui să rămână disponibile şi sub o formă fizică.

Sursa: automarket.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Uniunea Europeană vrea să introducă o condiţie majoră în viitoarele „programe Rabla” – maşinile electrice eligibile pentru bonus să aibă minim 70% din componente fabricate în statele membre

Pentru a susţine tranziţia către maşini electrice, foarte multe ţări membre ale Uniunii Europene au oferit ajutoare generoase în ultimii ani pentru cei care s-au încumetat şi au renunţat la modelele termice.

Horse Powertrain Limited dezvoltă un motor ce va consuma 3.3 litri / 100 de kilometri (ideal pentru viitoarele modele Dacia)

În 2024 grupul Renault şi compania chineză Geely au anunţat înfiinţarea oficială a companiei Horse Powertrain Limited, cea care va furniza noi motoare termice pentru mărci precum Renault, Dacia, Alpine, Nissan, Geely, Mitsubishi, Volvo sau Proton.

3 decizii importante pe care China le-a luat în februarie 2026 şi de care ne-am putea lovi şi noi atunci când vom dori să cumpărăm o maşină chinezească

Maşinile produse în China au devenit o normalitate şi în România, astfel că la început de 2026 oferta de astfel de autovehicule este una destul de diversificată (avem peste 10 branduri intrate oficial în ţara noastră).