Smartphone

Motorola România a confirmat oficial prin intermediul unui teaser publicat pe pagina de Facebooksmartphone-ul Motorola Edge 40 Neo va fi lansat pe 14 septembrie.

Motorola Edge 40 Neo se anunţă un mid-range foarte interesant, inclusiv culoarea albastru marin la care se face aluzie în teaser urmând a aduce un mare plus la nivel de imagine.

Din punct de vedere hardware avem ceva informaţii, unele ce ne confirmă un Motorola Edge 40 Neo destul de echilibrat:

  • ecran curbat OLED de 6.55 inch cu rezoluție FHD+ (2400 x 1080 pixeli), rată de refresh de 144Hz, certificare IP68 pentru rezistenţa la apă şi praf;
  • procesor MediaTek Dimensity 1050 de tip octa-core dezvoltat pe 6nm cu 2 x ARM Cortex-A78 tactat la 2.5 GHz şi 6 x ARM Cortex-A55 tactat la 2.0GHz, Mali-G610 MC3 GPU, 12 GB memorie RAM LPDDR4X, 256 GB UFS 3.1 spațiu intern stocare;
  • Android 13;
  • 5G SA / NSA, 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.2, NFC, dual-GPS (L1+L5), GLONASS, BDS, GALILEO, Beidou, USB Type-C 2.0, scanner de amprente integrat în display, difuzoare stereu cu tehnologie Dolby Atmos;
  • 50 Megapixeli cu f/1.4, 1.0 µm, OIS + 13 Megapixeli ultrawide la 120 de grade, cameră frontală de 32 Megapixeli cu f/2.4;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 68W.

Pentru Europa se vehiculează un preţ de 399 euro, adică posibil 1999 lei în România. Preţul nu sună foarte rău, însă până în perioada sărbătorilor de iarnă cred că îl vom vedea pe la 1500 – 1600 lei.