Smartphone

La începutul acestei luni am aflat că OnePlus 12 va fi lansat oficial în Europa pe 23 ianuarie. Tot atunci descopeream că alături de acest flagship va fi anunţat şi un model mid-range denumit OnePlus 12R.

Iată că la câteva zile distanţă avem şi primele posibile specificaţii ale telefonului:

  • display AMOLED LTPO 4.0 de 6.78 inci cu rezoluţie FullHD+, rată de refresh variabilă 1 – 120Hz, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus 2;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 realizat pe 4nm cu Adreno 740 în poziţia de GPU;
  • până la 16 GB RAM LPDDR5X şi 128 stocare UFS 3.1 / 256 GB stocare UFS 4.0;
  • cameră foto triplă cu senzor wide Sony IMX890 de 50 Megapixeli + senzor ultrawide de 8 Megapixeli + senzor macro de 2 Megapixeli;
  • baterie de 5500 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 100W.

OnePlus 12R ar putea fi anunţat mai devreme în China drept OnePlus Ace 3, un eveniment pregătit de producătorul chinez în ţara natală urmând a avea loc pe 4 ianuarie.

Foarte probabil aceste specificaţii se vor confirma şi singura necunoscută importantă rămasă este preţul.

Sursa: gsmarena.com