Software

În urmă cu câteva săptămâni Xiaomi a prezentat o nouă tehnologie de încărcare rapidă, una cu alimentare pe fir la 300W. În filmuleţul de prezentare, acumulatorul de 4100 mAh s-a încărcat într-un ritm impresionant:

  • e la 0 la 20% în 1 minut şi 5 secunde;
  • de la 0 la 50% în 2 minute şi 11 secunde;
  • de la 0 la 80% în 3 minute şi 27 de secunde;
  • de la 0 la 100% în 4 minute şi 55 de secunde.

Xiaomi a recunoscut că momentan tehnologia nu este suficient de sigură pentru a fi lansată comercial, însă lucrurile vor evolua destul de repede, mai ales că şi Oppo testează ceva similar.

Prin intermediul unui cunoscut zvonac din China, digital chat station, aflăm că Oppo lucrează la un acumulator de 4600 mAh cu încărcare rapidă la 300W. Această viteză ar fi capabilă să încarce bateria de la 0 la 100% în maxim 5 minute.

Disputa dintre Xiaomi şi Oppo pare a fi la baionetă, momentan Oppo având un mic avans ţinând cont că este singurul producător global cu smartphone-uri disponibile comercial cu încărcare rapidă la 240W (Realme GT3).

Via: notebookcheck.com