Xiaomi Mi Band 5 ar putea oferi suport pentru Amazon Alexa

/
/
23 mai 20
/
Veştile despre Xiaomi Mi Band 5 se înmulţesc, semn că lansarea oficială se apropie. Cele mai noi surse susţin că Xiaomi Mi Band 5 va fi anunţat în luna iunie.

LG Q61 – procesor MediaTek Helio P35, 4 GB RAM şi certificare militară MIL-STD-810G

/
/
23 mai 20
/
Producătorul sud-coreean continuă seria lansărilor şi după LG Stylo 6 vine cu un device similar din punct de vedere hardware, cu ceva diferenţe la nivel estetic: LG Q61.

Comisia Europeană pregăteşte un Program Rabla european de 20 miliarde de euro

/
/
23 mai 20
/
Pe 14 mai a avut loc o întâlnire între şefii celor mai mari companii auto şi membrii Comisiei Europene, iar concluzia generală a discuţiilor a fost aceea că industria auto are nevoie urgent de sprijin financiar.

Licitaţia pentru spectrul 5G din România ar putea avea loc în trimestrul al patrulea al acestui an

/
/
23 mai 20
/
Licitaţia pentru spectrul 5G din România a fost programată iniţial pentru sfârşitul anului 2019, însă aceasta a fost amânată pentru 2020. Deşi aceasta trebuia să aibă loc în prima parte a anului, pandemia COVID-19 a prelungit acest termen până în trimestrul al patrulea.

Xiaomi Redmi Note 10 şi Redmi H ar putea utiliza procesorul MediaTek Dimensity 1000+

/
/
23 mai 20
/
La începutul acestei luni MediaTek a lansat cel mai puternic procesor al său: MediaTek Dimensity 1000+. Vorbim de un procesor realizat pe un proces de litografiere în 7nm cu 4 x ARM Cortex-A77 până la 2.6 GHz și 4 x ARM Cortex-A55 până la 2.0 GHz, Mali-G77 MP9 GPU, Wi-Fi ax şi modem 5G încorporat…

Declarația Huawei cu privire la măsurile recente ale SUA

/
/
23 mai 20
/
În urmă cu câteva zile a fost un summit anual al Huawei, iar în discursul din deschidere au venit cu o poziție oficială față de cele mai recente măsuri luate de către SUA.

Samsung GALAXY S20 Tactical Edition sau cum arată un smartphone premium cu veleități militare

/
/
22 mai 20
/
Coreea de Sud, una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume din punct de vedere tehnologic, pune mare accent pe tot ce înseamnă zonă militară (lucru de înţeles, având în vedere ce vecini are), armata fiind obligatorie pentru toţi bărbaţii (sunt anumite excepţii care reduc stagiul militar de la câţiva ani, la câteva săptămâni /…

Sharp Aquos Zero 2 – primul telefon din lume cu display ce afișează rată de refresh la 240 Hz (versiunea globală)

/
/
22 mai 20
/
În toamna anului trecut producătorul japonez Sharp anunţa primul smartphone din lume cu rată de refresh a ecranul de 240 Hz – Sharp Aquos Zero 2.

Oppo Find X2 şi Reno 3 Pro 5G disponibile în oferta Orange şi Vodafone

/
/
22 mai 20
/
În urmă cu câteva zile Oppo şi Vodafone au anunţat un parteneriat strategic pentru Europa, însă primele smartphone-uri Oppo aduse pe canal oficial în România sunt lansate simultan atât la Vodafone, cât şi la Orange.

Motorola Edge este la precomandă prin Altex: 3000 lei + cadou un ceas Moto 360 ?!

/
/
22 mai 20
/
Motorola Edge a ajuns la precomandă în oferta unui magazin din România. Observ că avem de-a face cu un parteneriat între Motorola și Altex, asta după ce mai zilele trecute scriam de Moto G8 Power și disponibilitatea la retailerul local.

Petal Search – soluţia găsită de Huawei pentru a instala aplicaţii ce nu se găsesc în AppGalery

/
/
22 mai 20
/
De câteva zile Huawei a lansat în AppGalery (magazinul propriu de aplicaţii) versiunea oficială a serviciului Huawei Search. Aceasta se numeşte Petal Search şi ştie să facă destul de multe lucruri (pentru cei interesaţi, nu găteşte :P ):

P2P Transmission Alliance sau ce și-au propus Oppo, vivo, Xiaomi, OnePlus, Realme, Meizu și Blackshark

/
/
21 mai 20
/
La început de an a fost efectuat un anunț de către Oppo, vivo și Xiaomi. Au format o alianță denumită P2P Transmission Alliance ( P2P = Peer-to-Peer). De curând au intrat în această alianță și OnePlus, Realme, Meizu și Blackshark.

Android 11 va diferenția rețelele 5G în 5G, 5G+ și 5Ge

/
/
21 mai 20
/
Android 11 a ajuns în stadiul Developer Preview 4, iar una dintre noutățile implementate este legată de modul în care sunt definite rețelele 5G.