Polonia va construi prima fabrică din Uniunea Europeană pentru reciclarea bateriilor maşinilor electrice

/
/
10 apr. 21
/

Numărul maşinilor electrice vândute în Uniunea Europeană creşte spectaculos de la an la an, iar până în 2030 statele membre îşi doresc ca acestea să devină majoritare în defavoarea celor cu combustibil fosil. Drumul este lung, însă politica Uniunii Europene pentru dezvoltarea accelerată a acestui sector va aduce cu siguranţă rezultate.

Maşinile electrice folosesc foarte mulţi acumulatori pentru stocarea energiei, iar peste câţiva ani aceştia vor trebui reciclaţi. În Uniunea Europeană nu există încă nicio fabrică în acest segment, însă Polonia vrea să spargă gheaţă şi se pregăteşte de construirea unei astfel de fabrici.

Grupul Elemental Holding a anunţat că a primit un împrumut de 25 de milioane euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru a construi prima fabrică din Uniunea Europeană pentru reciclarea bateriilor auto Li-Ion, cât şi a altor deşeuri care conţin metale. În acest proiect se vor mai implica statul polonez prin intermediul Centrului Naţional Polonez pentru Cercetare Dezvoltare (NCBR), cât şi Comisia Europeană.

Proiectul este unul de mare amploare, grupul polonez intenţionând să refolosească materialele reciclate pentru producerea de noi baterii.

Sursa: neweurope.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

În timp ce noua Dacia Striker va fi fabricată în Turcia, în România, la Mioveni, Dacia va reduce producţia şi ar putea concedia în 2026 peste 1200 de angajaţi

Pe 10 martie aflam primele detalii despre noua maşină Dacia Striker. Cu un preţ de plecare de sub 25.000 de euro, viitorul crossover de segment C, va fi fabricat la uzina Oyak Renault din Bursa, Turcia.

Cum arată noua Dacia Striker (crossover-ul de segment C fabricat în Turcia)?

Într-un articol de acum câteva zile vă spuneam că noua maşină Dacia se va numi comercial Dacia Striker. Acest nume este uşor recognoscibil prin terminaţia „ER”, semnătură consacrată a gamei (asemenea modelelor Duster, Jogger și Bigster, îl integrează firesc în familia Dacia).