Porsche investește 1 miliard de euro în modelul Mission E

/
/
7 dec. 15
/

Porsche Mission E este un concept de supercar electric pe care compania germană l-a prezentat în septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt. Am vrut să vă scriu încă de atunci despre acest prototip, dar sincer mărturisesc că nu mă așteptam ca acesta să se transforme vreodată în mașină de serie.

Porsche mă contrazice acum și anunță că investește nu mai puțin de 1 miliard de euro pentru ca Mission E să ajungă la clienții solvabili. Aceștia vor trebui însă să aștepte până undeva în 2020, atunci când Porsche preconizează că supercarul complet electric va fi produs în serie.

Unii cred că au și de ce să aștepte atât: Mission E dispune de 600 CP (440 kW) ce pot propulsa automobilul de la 0 la 100 de km/h în numai 3.5 sec. Autonomia se pare că se oprește undeva la circa 500 de km, dar cu adevărat impresionant este sistemul de încărcare rapidă (pe 800 V) ce aduce bateria până la 80% în numai 15 minute.

Porsche Mission E

Cei 1 miliard de euro vor fi investiți în actuala fabrică din Stuttgart-Zuffenhausen (700 de milioane euro), într-un nou atelier de vopsitorie și o nouă locație de asamblare. De asemenea, fabrica ce se ocupă de producerea motoarelor va fi dezvoltată pentru a putea construi și noile motoare electrice.

În total, Porsche estimează că pentru producerea lui Mission E va avea nevoie de o mie de noi angajați. Totuși, mai este ceva de așteptat până în 2020…

Sursa: CarsCoops.com
Categorii: gAuto
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

În timp ce noua Dacia Striker va fi fabricată în Turcia, în România, la Mioveni, Dacia va reduce producţia şi ar putea concedia în 2026 peste 1200 de angajaţi

Pe 10 martie aflam primele detalii despre noua maşină Dacia Striker. Cu un preţ de plecare de sub 25.000 de euro, viitorul crossover de segment C, va fi fabricat la uzina Oyak Renault din Bursa, Turcia.

Cum arată noua Dacia Striker (crossover-ul de segment C fabricat în Turcia)?

Într-un articol de acum câteva zile vă spuneam că noua maşină Dacia se va numi comercial Dacia Striker. Acest nume este uşor recognoscibil prin terminaţia „ER”, semnătură consacrată a gamei (asemenea modelelor Duster, Jogger și Bigster, îl integrează firesc în familia Dacia).

Am condus noile Dacia Logan, Sandero Stepway și Jogger (facelift) – primele impresii cu accent pe noua motorizare ECO-G 120

În urmă cu câteva zile am mers cu noile Dacia Logan, Sandero Stepway și Jogger pe un traseu București - Constanța și retur, iar ce am descoperit veți afla din rândurile următoare. Toate cele trei modele au primit un facelift, chiar dacă nu foarte pronunțat, însă suficient cât să putem avea ce discuta despre fiecare…