În data de 26 mai 2022, Automobile Bavaria a prezentat presei în avanpremieră INEOS Grenadier, un vehicul 4×4 old-school, ce vrea să acopere locul lăsat liber în piață prin încetarea producției vechiului  Land Rover Defender. Da, oficialii INEOS nu s-au ferit să ne spună că modelul Grenadier vrea să atragă clienții ce ar fi ales fără să clipească generația anterioară Defender. Acestora, INEOS le propune un vehicul similar, foarte capabil în off-road extrem, dar care aduce și tehnologii actuale.

Să vă spun mai întâi că INEOS Grenadier are două opțiuni pentru motorizare – unul diesel și unul pe benzină. Ambele sunt de la BMW, reprezentate de specialitatea casei bavareze, anume agregate cu 6 cilindri în linie, cu capacitatea cilindrică de 3 litri. Dieselul propune o putere maximă de 249 CP între 3250 și 4200 rpm și un cuplu de 550 Nm de la 1250 la 300 rpm, în timp ce benzinarul generează 286 CP (4750 rpm) și 450 Nm (1750 – 4000 rpm). Pe oricare dintre cele două le alegi primești la pachet o transmisie automată ZF 8HP51 cu 8 rapoarte.

INEOS Grenadier este un 4×4 cu o lungime de 4.896 mm și o înălțime de 2.036 mm. Capacitățile off-road anunță: gardă la sol de 264 mm, unghi de atac de 35.5 grade, unghi ventral de 28.2 grade, unghi de degajare de 45 grade și adâncime maximă a vadului de 800 mm. Ambele punți (față și spate) sunt de tip osie rigidă, fiecare dispune de diferențial blocabil, cum există și unul central. Desigur, nu lipsește reductorul pe partea de transmisie.

Acum, vă las cu mai multe poze ca să aflați și alte detalii despre INEOS Grenadier, iar mai jos vin cu câteva impresii după un scurt contact cu mașina, din poziția de pasager.

Am fost pasager fiindcă mașina de test nu era una de serie, ci un prototip aflat încă în dezvoltare. Mașinile de serie sunt așteptate a fi lansate din toamnă.

Din punct de vedere al designului, asemănarea cu mașina de la care s-a plecat dezvoltarea INEOS Grenadier este evidentă. Modelul INEOS este unul în primul rând funcțional, așă că dispune de nenumărate elemente de prindere la exterior, pe care pot fi montate, prin intermediul unor accesorii speciale, tot felul de obiecte necesare în expediții îndelungate. Mașina îți lasă senzația de maximă robustețe, pare un vehicul utilitar ce poate fi folosit și ca automobil personal (cu unele sacrificii, desigur).

La interior, modelele cu care am luat contact nu erau definitivate, am fost informați că multe dintre butoane și elemente sunt montate doar pentru a avea o idee despre cum vor arăta mașinile de serie. Ca spațiu, nu-i problemă pe nicio direcție, iar vizibilitatea de jur-împrejur este pe cât se poate de bună la o mașină cu astfel de dimensiuni.

Să vă spun și cum am simțit de pe bacheta din spate acest vehicul. Am fost pasager într-un INEOS Grenadier pe benzină. Motorul BMW parcă nici nu-și face simțită prezența, este silențios și rafinat, lipsit aproapre total de vibrații. În combinație cu cutia de viteze automată ZF, motorul îi conferă o dinamică neașteptată mașinii grele de peste 2.6 tone, ce poate accelera până la 100 km/h în 8.6 secunde.

Suspensia lucrează eficient pe asfalt, fiind mai confortabilă decât aș fi crezut, dar își arată adevăratele calități imediat ce ieși de pe drumurile amenajate. Am dat o tură scurtă pe un câmp din zona Otopeni, unde șoferul a mers și cu mai bine de 60 – 70 km/h. INEOS Grenadier se așează bine la drum, roțile mențin contactul cu solul chiar și pe denivelările serioase peste care mașina trece în viteză. Pentru un test adevărat ar fi nevoie de un parcurs off-road dificil, noi am avut parte doar de o scurtă demonstrație.

În fine, ni s-a promis că în septembrie vor fi disponibile mașini de test, eventual chiar un eveniment de lansare unde vom avea șansa de a supune la încercări adevărate acest vehicul.

În materie de prețuri, am observat că pe site-ul UK se pleacă de la 49.000 lire sterline pentru versiunea Utility Wagon, adică cea concepută în special pentru a căra marfă, dispunând de doar două locuri. Un exemplar Station Wagon, recomandat pentru folosirea normală, cu 5 locuri pentru persoane, are un preț de start de 59.000 lire sterline.

Garanția oferită de producător este de 5 ani fără limită de km, iar de vânzarea și service-ul în țara noastră se va ocupa rețeaua Automobile Bavaria, unic distribuitor și reparator autorizat în România.

Categorii: gauto

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.