Producătorul auto chinez Geely intenţionează să îşi producă modelele destinate pieţei europene în fabricile Ford (cele două companii poartă negocieri)

gAuto
/
/
4 feb. 26
/

Producătorii chinezi îşi doresc să devină şi mai competitivi pe piaţa auto din Europa şi caută soluţii pentru producţia de maşini pe bătrânul continent. Există mai multe strategii, de la construcţii de la zero în stilul fabricii BYD din Szeged, Ungaria, la asamblare în uzine deja existente în stilul fostei fabrici Nissan din Barcelona, utilizată în prezent de Chery.

Conform celor mai recente surse, s-ar părea că gigantul auto chinez Geely intenţionează să îşi producă modelele destinate pieţei europene în fabricile Ford. Între cele două companii se poartă în prezent negocieri pentru un posibil parteneriat mai extins, unul care să cuprindă şi schimbul de tehnologii.

Pentru Ford o astfel de înţelegere ar pica excelent, mai ales că producătorul american ar avea nevoie de know how pe tot ce înseamnă vehicule electrice conectate. La rândul său Geely ar avea nevoie de o astfel de înţelegere, deoarece producţia în Europa a maşinilor electrice ar scuti-o de tarifele de 37.6% pe care le plăteşte în prezent pentru modelele fabricate în China.

Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, însă de data aceasta pare că acest parteneriat poate deveni rapid unul de tip win-win.

Cel mai recent model Geely din România se numeşte Geely Starray EM-i şi este un SUV PHEV, primul hibrid Geely construit pe platforma GEA de generația a 5-a (GEA = Global Intelligent New Energy Arhitecture). Mai multe detalii găsiţi aici.

Sursa: profit.ro

Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Record negativ pentru Honda, producătorul auto japonez urmând a anunţa prima pierdere anuală de după listarea din 1957 la Bursa de Valori din Tokyo

Pe 1 decembrie 1957, Honda Motor Co. Ltd. se lista pentru prima dată la Bursa de Valori din Tokyo (Tokyo Stock Exchange). De atunci şi până în prezent, producătorul auto japonez a fost pe profit an de an, în toate situaţiile financiar-contabile.

În timp ce noua Dacia Striker va fi fabricată în Turcia, în România, la Mioveni, Dacia va reduce producţia şi ar putea concedia în 2026 peste 1200 de angajaţi

Pe 10 martie aflam primele detalii despre noua maşină Dacia Striker. Cu un preţ de plecare de sub 25.000 de euro, viitorul crossover de segment C, va fi fabricat la uzina Oyak Renault din Bursa, Turcia.