Retelistica

Dacă ne citiţi constant înseamnă că sunteţi pasionaţi de tehnologie în general şi bănuiesc că sunt şanse foarte mari să fi auzit până acum de proiectul Starlink al lui Elon Musk (prin compania sa SpaceX).

Ca un rezumat al rezumatelor, prin Starlink se doreşte dezvoltarea unei reţele de comunicare prin satelit care să ofere internet de mare viteză tuturor oamenilor de pe această planetă. În acest moment puţin peste 57% din totalul de 7.8 miliarde de oameni au acces la internet. Pentru a reuşi acest lucru, SpaceX trebuie să lanseze un total de aproximativ 42.000 de sateliţi la o distanţă de 550 km faţă de Pământ.

Deoarece aceşti sateliţi vor orbita la o altitudine mult mai joasă decât sateliţii geostaţionari (aceştia se folosesc în prezent pentru comunicaţii), se vor putea oferi conexiuni cu latenţe mai mici şi viteze de transfer mai mari.

Proiectul Starlink va avea în foarte scurt timp un rival pe măsură. Federal Communications Commission a aprobat proiectul Kuiper a celor de la Amazon. Compania americană vrea să facă cam acelaşi lucru precum Elon Musk şi va aloca o sumă de peste 10 miliarde de dolari pentru proiect. În prima etapă Amazon va lansa 3236 sateliţi pe orbita joasă, aceştia fiind doar baza întregului proiect.

În ritmul acesta nu cred că noaptea vom mai putea deosebi o stea de un satelit. O să fie o aglomeraţie generală. Uitaţi-vă doar cât gunoi orbitează acum în jurul Pământului (sateliţi, resturi de sateliţi, resturi de rachete etc.).

Sursa: techcrunch.com

Categorii: retelistica
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.