Record mondial de drift cu Porsche Taycan – derapaj controlat timp de 55 minute și peste 42 kilometri

/
/
24 nov. 20
/

Porsche Taycan este mașina ce a lăsat, până acum, cele mai adânci urme în sufletul meu, mașină ce este una cu adevărat specială. Este un automobil electric despre care unii spun că nu poate fi mai grozav decât unul cu motor cu ardere internă, însă trebuie să conduci un Taycan spre a putea emite orice fel de concluzii.

Pur și simplu, Porsche Taycan este una dintre cele mai complete mașini pe care le-am condus vreodată, mai ales dacă ne referim la versiunea Turbo S. Mai nou, Porsche Taycan dovedește că poate fi și extrem de controlabil în drift, vorbim aici despre varianta cu tracțiune spate, model ce poate fi cumpărat de curând în China.

Porsche Taycan este deja deținător de recorduri în multe alte discipline. Fie că este vorba de cursa de anduranță de 24 de ore, de peste 3.425 km pe pista de mare viteză din Nardò, cel mai bun timp din clasa sa pe Nürburgring-Nordschleife (7:42 minute) sau cele 26 de sprinturi de la zero la 200 km/h pe aerodromul din Lahr – recordurile primei mașini sport complet electrice de la Porsche sunt impresionante.

Iată că acum, un exemplar de preserie cu tracțiune spate a reușit să stabilească un record mondial consemnat oficial în Guinness World Records. Instructorul Șef de la Porsche Experience Center Hockenheimring, Dennis Retera, a făcut 210 ture pe cercul de drift, lung de 200 de metri, fără ca roțile din față să fie vreodată în aceeași direcție ca și curba. Timp de 55 de minute, expertul în drifting a acoperit un total de 42,171 de kilometri, cu o viteză medie de 46 km/h.

Această izbândă a însemnat pentru Retera recordul mondial pentru cel mai lung drift continuu într-o mașină electrică. Recordul a fost consemnat sub supravegherea judecătorului oficial al Guinness World Records, Joanne Brent. Expertul Guinness a documentat meticulos încercarea, cu o gamă întreagă de ajutoare tehnice și alți experți independenți. Înainte de testare, un topograf local a măsurat
diametrul de 80 de metri din zona Porsche Experience Center cu precizie milimetrică. GPS-ul și senzorii de rotire din vehicul au fost folosiți în scopuri de documentare, la fel și o cameră instalată pe acoperișul turnului de control al pistei, care a filmat întreaga tentativă de stabilire a recordului.

httpvh://youtu.be/_LFqR7jAulA

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

În timp ce noua Dacia Striker va fi fabricată în Turcia, în România, la Mioveni, Dacia va reduce producţia şi ar putea concedia în 2026 peste 1200 de angajaţi

Pe 10 martie aflam primele detalii despre noua maşină Dacia Striker. Cu un preţ de plecare de sub 25.000 de euro, viitorul crossover de segment C, va fi fabricat la uzina Oyak Renault din Bursa, Turcia.

Cum arată noua Dacia Striker (crossover-ul de segment C fabricat în Turcia)?

Într-un articol de acum câteva zile vă spuneam că noua maşină Dacia se va numi comercial Dacia Striker. Acest nume este uşor recognoscibil prin terminaţia „ER”, semnătură consacrată a gamei (asemenea modelelor Duster, Jogger și Bigster, îl integrează firesc în familia Dacia).

Am condus noile Dacia Logan, Sandero Stepway și Jogger (facelift) – primele impresii cu accent pe noua motorizare ECO-G 120

În urmă cu câteva zile am mers cu noile Dacia Logan, Sandero Stepway și Jogger pe un traseu București - Constanța și retur, iar ce am descoperit veți afla din rândurile următoare. Toate cele trei modele au primit un facelift, chiar dacă nu foarte pronunțat, însă suficient cât să putem avea ce discuta despre fiecare…