Hardware

Cele mai bune device-uri din prezent folosesc formatul de stocare UFS 3.1, acesta fiind cel mai rapid şi mai eficient din punct de vedere al consumului de energie.

Din 2023 vom vedea pe majoritatea flagship-urilor noul format UFS 4.0 al celor de la Samsung. Producătorul sud-coreean a anunţat că primele soluţii de stocare bazate pe UFS 4.0 vor fi produse în masă din al treilea trimestru, acestea urmând a fi utilizate în premieră (cel mai probabil) pe smartphone-urile de top Samsung.

Formatul UFS 4.0 foloseşte cipuri de memorie Samsung Gen 7 V-NAND, unele ce vor putea atinge viteze de transfer de până la 4200 MB/s la citire şi până la 2800 MB/s la scriere. Dacă le comparăm cu actualul format UFS 3.1 vorbim de un plus de 46%. Un cip va avea dimensiuni de maxim 11 x 13 x 1 mm şi va veni cu suport de bandă de până la 23.2 Gbps.

Noul format este compatibil cu stocare de până la 1 TB, astfel că sunt şanse destul de mari să vedem mai des în piaţă variante de smartphone-uri cu spaţiu de stocare de 1 TB.

Samsung susţine că va lucra cu diverşi producători pentru a optimiza formatul UFS 4.0 şi pentru alte device-uri precum telefoane pliabile, terminale VR sau AR, dispozitive din industria auto etc.

Sursa: fonearena.com