Sunt utilizator de Magic Keyboard și când am primit comunicatul legat de tastatura Samsung ce merge fix în aceeași zonă le-am spus celor din echipa de PR a sud-coreenilor că-mi doresc să o văd la lucru. 

De fapt, despre ce zonă vorbim?

Cred că este o nișă formată din tastaturile minimaliste ce ies în evidență printr-un design compact. Am observat că în ultima perioadă au fost lansate și multe tastaturi de gaming compacte. 

Trebuie să specific că nu mă interesează un numpad dedicat. Pentru alte persoane, numpad-ul joacă un rol cheie în utilizarea de zi cu zi. 

La prima vedere sunt două elemente contra pentru tastatura Samsung în lupta cu Magic Keyboard de la Apple:

  • alimentare cu 2 baterii AAA vs acumulator încorporat (nu mi se pare că se pliază cu politica Samsung de a polua mai puțin etc, presupun că viitoarea generație va avea baterie reîncărcabilă);
  • talie mai mare ( 15.4 mm în punctul cel mai gros  vs până 10.9 mm la Magic Keyboard);
  • nu o poți conecta pe fir, doar în modul wireless. 

Pe de altă parte, Samsung spune că tastatura sa este una smart și are câteva elemente interesante pe care le scoate în față. M-aș referi la:

  • conectarea la mai multe dispozitive și comutarea rapidă între tastatură, notebook sau smartphone de la un control dedicat aflat pe tastatură (easy switching);
  • tastă dedicată pentru DeX (interfața windows style emulată de unele smartphone-uri și tablete Samsung spre un monitor sau un televizor etc);

M-aș referi și la preț, unul de-a dreptul excelent (pe site-ul Samsung apare un preț recomandat de 249 lei, dar la eMAG o găsiți la…, 165 lei, o surpriză plăcută –  pe Magic Keyboard am plătit peste 500 lei). 

Specificații

  • 78 de taste;
  • conectivitate asigurată de bluetooth 5.0;
  • tastă dedicată pentru DeX, dar și pentru trecerea rapidă între mai multe dispozitive conectate;
  • dimensiuni de 280.4 x 127.4 x 15.4 mm, 412.3 gr. 

Design 

În pachet dați de tastatură și ghidul de utilizare. A sosit modelul pe negru, dar puteți alege și o variantă pe alb (albul îmi place mai mult, dar negrul cred că rezistă mai bine în timp). 

Pe partea spate se observă locașul de acces pentru cele două baterii de tip AAA. Se deschide repede și trădează cumva faptul că avem o tastatură ieftină și nu una premium. Sunt și 4 elemente de susținere, ce împiedică alunecarea tastaturii când este pusă pe un birou. 

Apreciez faptul că s-a folosit plastic mat negru (partea spate + partea frontală). Butoanele sunt negre, cu câteva excepții portocalii (App1, App2, App3 și DeX). Logo-ul Samsung a fost stilizat neintruziv în partea dreaptă sus. 

Tastele de direcție nu sunt individualizate cumva separat spre a fi mai ușor de accesat, dar după cum spuneam nu este o tastatură de gaming etc. Avem o tastatură concepută pentru browsing, lucru în Office și alte aplicații etc. 

Pe lateral stânga dați de butonul de pornire, un slider ce permite mutarea în față și spate. LED-ul din dreapta sus se va aprinde verde pentru o mică perioadă de timp. 

Conectivitate

Tastatura Smart Keyboard 500 se conectează prin bluetooth 5.0. Este o tastatură recomandată a fi conectată la smartphone, tabletă, PC etc. Porniți tableta de la slider-ul din lateral stânga, apăsați tasta F7 pentru 7 secunde și veți vedea cum LED-ul începe să se aprindă verde, albastru și roșu în mod concomitent, semn că este pregătită pentru conectarea la PC. Apare și un cod pe care trebuie să-l introduceți pe tastatură și gata. O poți folosi. 

Am utilizat Smart Keyboard 500 în setup-ul personal de acasă, unde pentru o perioadă de timp a înlocuit tastatura Magic Keyboard. Am conectat mai mult pentru test și un smartphone – Galaxy Note20 Ultra 5G, dar și ZFold2 5G. 

La al doilea dispozitiv conectat am apăsat timp de 7 secunde pe F8, iar la al treilea pe F9 (sunt și evidențiate cu semnul de la bluetooth și 1, 2, 3 pe roșu, verde și albastru)

App1, App2 și App3 permite asignarea unei aplicații care să pornească în mod automat când este apăsată una dintre cele trei taste de pe primul rând din partea superioară. 

Utilizare

O să vorbesc mai mult despre feedback-ul dat în utilizare, iar ca un utilizator ce tastează mult sunt destul de critici aici. Sunt obișnuit cu Magic Keyboard și cursa scurtă a tastelor, iar aici este un pic mai mare. Trebuie apăsat ceva mai ferm, dar cred că după câteva săptămâni m-aș obișnui. Da, aș fi preferat o cursă mai mică a tastelor. 

Sunt bine individualizate și ușor de găsit fără a te uita pe tastatură. Tasta Space mi se pare că nu-i suficient de promptă și au fost situații când a trebuit să corijez lipsa inputului, dar cum spuneam ține de adaptarea pe termen lung. 

Ce este impresionant?

Cât de repede sunt preluate comenzile pe smartphone sau tabletă, fără lag. Jos pălăria pentru ce au făcut aici. S-ar putea să am o impresie așa bună și pentru că am testat exclusiv pe smartphone sau tabletă Samsung. 

Ce deranjează?

Faptul că simți că ți se afundă degetele în tastatură și tasta Space ce necesită o apăsare mai susținută. 

Preț

Samsung Smart Keyboard Trio 500 – 165 lei;

Samsung Smart Keyboard Trio 500
4.1 / 5 Reviewer
PRO
  • design compact + plastic mat negru folosit la întreaga tastatură, rigiditate structurală;
  • trecere rapidă între trei dispozitive conectate;
  • posibilitatea de a seta trei aplicații pe care să le pornești de la trei taste dedicate;
  • buton dedicat pentru Samsung DeX;
  • preț atractiv;
CONTRA
  • taste cu o cursă ceva cam lungă față de preferințele mele, tasta Space necesită o apăsare mai atentă (susținută);
  • 2 baterii AAA în loc de acumulator.
Concluzii

La 165 lei mi se pare un preț excelent, dacă ești în căutarea unei tastaturii bluetooth pentru DeX sau, pur și simplu, pentru o tabletă sau PC și vrei dimensiuni compacte, conectare cu mai multe dispozitive + trecere rapidă între ele, Smart Keyboard Trio 500 mi se pare a fi de luat în calcul.

O să comand una pentru setup-ul de la casă, nu mai plimb Magic Keyboard de la birou la casă. Plus că mi se pare perfectă când vreau să lucrez de pe smartphone-ul conectat la monitorul extern Viewsonic, mai trebuie să fac rost și de un mouse bluetooth pe măsură.

Design4
Conectivitate3.5
Utilizare4
Raport preț / specificații5