specificatii
Samsung Galaxy Z Fold5 – upgrade incremental cu Qualcomm Snapdragon 8 Gen2, balama nouă și cu 10 gr. mai ușor
Samsung a prezentat Galaxy Z Fold5 într-o generație nouă, doar că noutățile trebuiesc căutate... Avem de-a face cu o actualizare la nivel de procesor și balama ce acum se închide perfect, nu mai lasă un spațiu.
OnePlus Nord 3 – review
OnePlus Nord 3 a fost anunțat de câteva zile și în țara noastră. Spun din start că este o propunere interesantă din segmentul upper mid-range.
Honor 90 – review
Honor 90 este un smartphone mid-range pe care compania chineză mizează puternic în această a doua jumătate din 2023. Au organizat un eveniment de presă la Paris, nu-mi amintesc alt smartphone mid-range la care un producător să-i acorde atât de multă atenție.
Honor 90 – specificații, hands-on și primele impresii, galerie de imagini
Cred că este una dintre cele mai aglomerate perioade în ce privește lansarea de smartphone-uri mid-range Android, iar fiecare companie încearcă să ias în evidență cu ceva.
realme C53 – review
Performanța și capabilitățile de orice fel ale smartphone-urilor s-au dezvoltat accelerat de-a lungul ultimilor ani, dar și pretențiile clienților au crescut, poate mai pronunțat decât au putut ține pasul producătorii. Așa se face că, deși avem telefoane ieftine ce se descurcă absolut decent la mai toate capitolele de analiză, noi le vedem „insuficiente”, să zic…
OPPO Reno10 Pro 5G – hands-on și primele impresii
Alături de OPPO Reno10 5G a fost prezentat și OPPO Reno10 Pro 5G, în varianta europeană. Nu trebuie să-l confundați cu cel adus în China.
OPPO Reno10 5G – hands-on și primele impresii
OPPO a lansat două smartphone-uri mid-range pe care le vom descoperi cât de curând și în țara noastră. Începem cu OPPO Reno10 5G, iar într-un material dedicat discutăm despre OPPO Reno 10 Pro 5G.
Motorola RAZR 40 Ultra – review
Motorola este una dintre companiile ce a mizat aproape de bun început pe nișa smartphone-urilor pliabile de tip clapetă. Au activat un pic de nostalgie în fiecare dintre noi prin activare brandului RAZR, iar cu câteva zile înainte de lansarea oficială am avut ocazia să testez RAZR 40 Ultra.
Huawei Nova 11 Pro și Huawei Nova 11 – specificații și oferta pregătită la precomandă
Huawei a lansat un smartphone mid-range. Se numește Huawei Nova 11 și a ajuns în țara noastră la precomandă.
Tabletă cu procesor MediaTek, până la 14 GB RAM*, 256 GB stocare și baterie de 8380 mAh la 149.99 dolari
Blackview este un producător de smartphone-uri rugged și tablete Android din China. Blackview Tab 11 WiFI reprezintă propunerea lor pe segmentul tablete Android ieftine.
Sony Xperia 1 V în oferta Orange la precomandă, căști Sony cu ANC de 1800 lei oferite cadou
Sony Xperia 1 V a ajuns în oferta online a Orange, iar în această etapă de precomandă sunt oferite ca bonus căștile Sony WH1000XM5B - probabil, cele mai bune căști over-ear cu ANC din piață în momentul de față ce au preț de listă de aprox. 1800 lei.
MacBook Air de 15 inci în ediție 2023: display de 15.3 inci, Apple M2 și până la 18 ore de autonomie
Alături de Apple Vision Pro și iOS 17, compania americană a prezentat și MacBook Air în varianta de 15.3 inci.
Motorola RAZR 40 – specificații, galerie de imagini și primele impresii (cel mai ieftin smartphone pliabil din 2023?)
Alături de Motorola RAZR 40 Ultra a fost prezentat Motorola RAZR 40, cel ce va genera și cele mai multe comenzi în țara noastră și nu numai. De ce? Pentru că va fi cel mai ieftin smartphone pliabil din piață.
Xiaomi Redmi Note 12S sau cât costă un smartphone cu senzor de 108 Megapixeli și display AMOLED cu rată de refresh la 90Hz
Xiaomi Redmi Note 12S a ajuns în țara noastră. Este un smartphone mid-range cu conectivitate 4G și un hardware ușor învechit, dar și prețul său este mai așezat.
DS 7 2023 1.5 BlueHDI 130 EAT8 – review
Era cât pe ce să încep acest review prin a-l prezenta pe DS 7 drept flagship-ul mărcii premium franceze, noroc că mi-am amintit că de anul trecut vârful de gamă este DS 9, limuzina ce se bate în același segment cu BMW Seria 5, Mercedes-Benz Clasa E și Audi A6, ca să-i numesc doar pe…
ASUS ROG Strix G18 G814JI-N6070W – review (fratele mai accesibil al legendarului SCAR 18)
În luna martie m-am jucat cu una din cele mai reușite implementări GeForce NVIDIA RTX 4090 Laptop din portofoliul de laptop-uri ASUS și cu siguranță unul din cele mai puternice laptop-uri de gaming de pe piață: ROG Strix SCAR 18. Unul din puținele mele reproșuri se refereau la prețul unei astfel de configurații.
Huawei MateBook X Pro 2023 cu Intel Core 13th – specificații și primele impresii
Alături de Huawei P60 Pro, Huawei Mate X3, Huawei Watch 4 și Watch 4 Pro au adus și notebook-ul Huawei MateBook X Pro 2023 ce face pasul spre procesoare Intel Core din seria a 13-a.
Pixel Tablet – tabletă cu dock, funcție de smart display și smart speaker și autonomie de până la 12 ore în streaming video
Alături de Pixel 7a și Pixel Fold a fost anunțată și o tabletă denumită Google Pixel Tablet. Au încercat să nu fie doar tabletă ci să aibă și roluri adiționale cu dock-ul de încărcare din pachet.
Google Pixel 7a – upgrade la Tensor G2, 64 Megapixeli și cam atât
Google Pixel 7a aș spune că este un upgrade minimal față de Google Pixel 6a, un smartphone mid-range ce s-a bucurat de succes comercial în SUA.
Pixel Fold – specificații și galerie de imagini pentru primul smartphone pliabil al Google
Review-ul făcut destul de târziu lui Pixel 7 Pro a strâns câteva mii de vizualizări, semn că există interes pentru smartphone-urile Google și în țara noastră. Acum discutăm despre prima propunere a companiei americane în segmentul smartphone-urilor pliabile.
Nothing Ear (2) – review
Dacă ar fi să aleg un brand interesant lansat recent, Nothing ar fi pe lista scurtă. Mi-a lăsat o impresie bună și Nothing Phone (1) deși l-am văzut doar pentru un scurt hands-on, dar și căștile wireless mi se pare o gură de aer proaspăt în piață, cel puțin dacă ne uităm la designul ales.
MacBook Pro 14 2023 (Apple M2 Pro) – review
Când Emil mi-a propus să testez cel mai nou MacBook destinat profesioniștilor (fie că vorbim de editori foto-video, graficieni, artiști, programatori, arhitecți, sau de ce nu, chiar companii), sau pur și simplu fanilor universului Apple, am zis DA fără ezitare. Chiar dacă m-a avertizat că nu (prea) există perioadă de acomodare, nu avem luxul timpului.
Samsung Galaxy S23 – review
Samsung Galaxy S23 este un smartphone compact cu specificații premium, iar în ultimele zile am avut ocazia să-l testez și impresiile formate le-am grupat în materialul de față.
Smart TV Hisense 50A6BG – review
Aș spune că televizoarele Hisense încep să ajungă din ce în ce mai des la noi, pentru test. Primul smart TV l-am prezentat prin toamna lui 2021, la un an distanță a sosit și al doilea, iar acum, fără a mai dura atât de mult între întâlniri, vă pot explica ce am descoperit despre Hisense…
ASUS ROG Flow Z13-ACRNM (2023) – review
Spuneam într-o altă recenzie de curând că îi admir pe cei de la ASUS pentru curajul de a aduce idei noi, chiar dacă de multe ori piața nu e pregătită pentru ele. Vă spun cu cea mai mare sinceritate, când am văzut acest ”laptop - tabletă”, am avut chiar și eu dubii foarte serioase că…