Toyota continuă să nu aibă rival pe piaţa auto, gigantul japonez fiind şi în 2024 lider absolut cu peste 10.82 milioane de automobile vândute în toată lumea

gAuto
/
/
1 feb. 25
/

Gigantul japonez este de prin 2020 pe prima treaptă a podiumului, chiar dacă vânzările an pe an au scăzut puţin. În 2023 aflam că Toyota a comercializat la nivel global peste 11.23 milioane de automobile, iar acum descoperim că vânzările producătorului japonez s-au oprit în 2024 la puţin peste 10.82 milioane de automobile. Vorbim astfel de o scădere de aproximativ 3.7% YoY.

Pentru grupul Toyota vânzările s-au împărţit astfel:

  • Toyota şi Lexus – 10.159.336 maşini;
  • Daihatsu şi Hino – 662.144 maşini.

Ce este foarte interesant la Toyota este că acest producător nu mizează foarte mult pe electrice. Din cele peste 10.82 milioane de automobile, aproape 140.000 au fost electrice, adică undeva la puţin peste 1% din total. Producătorul japonez trage tare pe hibride, peste 4.2 milioane de maşini fiind comercializate sub această formă în 2024.

În titlu am menţionat expresia de “lider absolut” şi cred cu tărie în această formulare în contextul în care locul 2, grupul Volkswagen, a reuşit să ajungă la doar 9.03 milioane de automobile comercializate în toată lumea în 2024. Vorbim de o diferenţă de aproape 1.8 milioane de unităţi între primul şi al doilea loc.

Locul 3 a fost ocupat în 2024 de Hyundai Motor Group, gigant sud-coreean ce a vândut peste 7.23 milioane de automobile, în scădere cu mai puţin de 1% YoY.

Sursa: motor1.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacia ar putea lansa în vara acestui an un cvadriciclu electric fabricat în România, la un preţ de aproximativ 6000 de euro

În toamna anului trecut, Dacia făcea valuri cu conceptul Dacia Hipster. Acest autovehicul 100% electric de 3 metri lungime, 1,53 metri înălţime şi 1,55 metri lăţime, promitea să devină un partener ideal în jungla urbană.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.