Veşti bune, Dacia confirmă oficial că nu renunţă la modelul Logan şi pregăteşte o nouă generaţie

/
/
17 oct. 24
/

În septembrie 2004 Dacia începea să livreze primele unităţi ale celui mai recent model al său, Dacia Logan. „Maşina de 5000 de euro” cum era promovată atunci, a ajuns rapid la inimile românilor, iar din 2005 a fost an de an în topul celor mai bine comercializate autovehicule din România.

Conform statisticilor Dacia, în cei 20 de ani de existenţă au fost produse 1.28 milioane de Dacia Logan, dintre acestea 585.000 fiind comercializate doar în ţara noastră.

Problema este că Dacia Logan a intrat în ultimii ani într-un con de umbră, statistica aferentă anului 2023 fiind dură: abia al cincilea model din gama Dacia ca număr de vânzări (undeva la sub 25.000 de unităţi, dintre care peste 14.000 vândute doar în România). Dacia Logan este o maşină ce mai contează doar în România (lider de piaţă) şi Maroc (locul trei).

Ţinând cont de toate aceste detalii statistice, cât şi de lipsa implicării oficialilor Dacia în promovarea acestui model, la un moment dat ne-am gândit chiar că Dacia Logan ar urma să fie scoasă de pe piaţă.

Iar această probabilitate a fost luată mult timp în calcul, poate chiar şi intern de reprezentanţii Dacia. Cert este că recent a fost luată o decizia importantă, una ce a fost făcută publică săptămâna aceasta în cadrul Salonului Auto de la Paris chiar de vicepreşedintele Dacia, Patrice Levy-Bencheton.

Acesta a declarat că Dacia pariază în continuare pe Logan, că acest model va continua să fie produs şi în următorii ani şi că în prezent se lucrează la următoarea generaţie, una ce ar urma să fie lansată oficial prin 2027 – 2028.

Acum nu ne rămâne decât să aşteptăm şi să vedem ce soluţii vor fi găsite pentru „revergorarea” vânzărilor.

Sursa: automarket.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacia ar putea lansa în vara acestui an un cvadriciclu electric fabricat în România, la un preţ de aproximativ 6000 de euro

În toamna anului trecut, Dacia făcea valuri cu conceptul Dacia Hipster. Acest autovehicul 100% electric de 3 metri lungime, 1,53 metri înălţime şi 1,55 metri lăţime, promitea să devină un partener ideal în jungla urbană.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.