Volkswagen și Audi nu intenţionează să renunţe la maşinile cu motoare termice mai devreme de 2035

Tranziţia către maşini electrice se face mult mai lent decât estimările iniţiale ale producătorilor auto, astfel că unii dintre aceştia se văd nevoiţi să îşi adapteze strategiile din mers.
17/02/2025

Presa germană susţine că Volkswagen și Audi au decis să amâne planurile de electrificare şi vor continua investiţiile în dezvoltarea de maşini noi cu motoare termice.

Conform strategiei iniţiale, Volkswagen și Audi aveau de gând să lanseze ultimele maşini cu motoare termice în 2026, urmând ca din 2033 să comercializeze doar maşini electrice. Noile schimbări ar susţine lansarea de maşini cu motoare termice până după anul 2030, iar vânzarea acestora s-ar putea prelungi atât timp cât legislaţia europeană va permite (la momentul actual vorbim de 2035, însă lucrurile se mai pot schimba pe parcurs).

Decizia nu este luată încă la nivel oficial, însă conform unor surse interne aceasta este pur procedurală şi va fi luată în luna martie.

Foarte probabil decizii similare vor fi luate în întreg grupul Volkswagen, astfel că şi mărci precum Skoda, Seat, Cupra sau chiar Porsche vor aplica aceleaşi strategii.

2024 a fost un an greu pentru Volkswagen și Audi în ceea ce priveşte vânzarea de modele electrice, cele două companii înregistrând scăderi de 2.7% YoY, respectiv 7.8% YoY. La nivelul grupului Volkswagen, vânzările de maşini electrice au scăzut în 2024 cu 3.4% YoY.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.