Smartphone

La mijlocul lunii trecute Xiaomi a lansat cel mai puternic smartphone al său, modelul Xiaomi 13 Ultra. Încă de la prezentarea oficială ne-a surprins foarte plăcut construcţia device-ului, aceasta fiind realizată dintr-un amestec de aluminiu (marginile) şi un nou tip de silicon denumit comercial nano-skin (acesta imită pielea şi are proprietăţi antibacteriene).

Dacă iniţial Xiaomi 13 Ultra a fost disponibil pe negru, alb şi verde, acum telefonul a primit alte trei variante de culoare, mai vesele: albastru, galben şi portocaliu. Şi aceste versiuni au pe spate acel tip de silicon denumit nano-skin.

Cele trei noi culori arată într-un mare stil şi sunt disponibile doar în versiunea cu 16 GB RAM şi 512 GB spaţiu de stocare. Preţul pentru China este de aproximativ 940 de dolari şi tare aştept lansarea oficială din Europa pentru a vedea pe viu această frumuseţe.

Care sunt principalele specificaţii ale smartphone-ului Xiaomi 13 Ultra ?

  • ecran curbat OLED LTPO C7 de 6.73 inch, aspect 20:9, rezoluție 2K (3200 x 1440 pixeli), rată de refresh adaptivă 1 – 120Hz, touch sampling rate de 240Hz, 100% DCI-P3, HDR10+, Dolby Vision, luminozitate maximă de 2600 nits, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus, certificare IP68 ce atestă rezistenţa la apă şi praf;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 pe 4nm de tip octa-core, GPU Adreno 740, 12 sau 16 GB de RAM LPDDR5X, 256 / 512 GB / 1 TB spațiu stocare tip UFS 4.0, fără slot pentru card de memorie;
  • Android 13 cu interfața MIUI 14;
  • 5G SA/NSA, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax dual-band, Wi-Fi Direct, DLNA, Bluetooth 5.3 compatibil aptX Adaptive, localizare prin dual-band GPS, GLONASS, GALILEO, BDS, QZSS, NFC, port infraroșu, USB Type-C 3.2 Gen 1, fără jack de 3.5 mm, difuzoare stereo duale Dolby Atmos, scanner de amprente ce poate citi şi pulsul;
  • cameră principală cu senzor Sony IMX989, 1 inch, deschidere variabilă f/1.9 – f/4.0, HyperOIS, laser autofocus, lentilă Leica Summicron cu 8 elemente asferice, tehnologie Pixel Binning ce combină 4 pixeli într-unul singur + periscop de 50 Megapixeli Sony IMX858, f/3.0, OIS, zoom optic 5xx, zoom digital 120x, filmează 8K cu 24 fps, 4K cu 30/60 fps, Full HD 1080p cu până la 960 fps, optică Leica, cameră frontală de 32 Megapixeli, f/2.4, filmează FullHD 1080p;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 90W (de la 0 la 50% în 11 minute) și încărcare wireless la 50W (de la 0 la 100% în 39 de minute), reverse wireless charging la 10W;
  • dimensiuni: 163.18 × 74.64 × 9.06 mm şi 227 gr. greutate.
Sursa: gsmarena.com

Categorii: xiaomi
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.