proiectoare benq Diverse

Piața locală a vânzărilor de videoproiectoare s-a apreciat în primul trimestru al lui 2015 cu 15 procente față de perioada similară a anului trecut. BenQ își rezervă o felie bună din aceste vânzări, având circa 48% cotă de piață.

Trimestrul 1 din 2015 este cel mai bun din ultimii 7 ani pentru vânzarea de proiectoare BenQ, o perioadă mai bună față de cea de acum înregistrându-se în 2008.

Cea mai bună evoluție a vânzărilor BenQ a fost înregistrată pe segmentul videoproiectoarelor Full HD, unde compania își asigură 62% din piață, iar modelele BenQ capabile să proiecteze la distanță scurtă (Short Throw) au avut o creștere în vânzări de 125% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Cea mai bună dinamică la nivelul pieței a fost înregistrată pe segmentul proiectoarelor destinate mediului instituțional: o creştere de 31% la nivelul pieței, iar 68% dintre consumatorii acestei categorii au preferat să achiziționeze proiectoare BenQ. Segmentele de proiectoare BenQ pentru business și cele pentru acasă s-au apreciat la rândul lor cu 7%, respectiv 23%.

De asemenea, în perioada ianuarie – martie 2015, BenQ a raportat o creștere de 11% pe piața de proiectoare Home Cinema, asigurându-și o cotă de piață de 52% și poziția de lider.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.