Ce model de business va avea succes pe termen lung: Digi Mobil vs Orange

16/05/2023

Piața locală de telecomunicații este una în care concurența se joacă la cote maxime. Dovada că avem cele mai mici prețuri din Europa la abonamentele de telefonie mobilă și internet fix, dar și un raport preț / beneficii fără rival.

Meritul este al celor 4 jucători din piață: Digi Mobil, Orange, Vodafone și Telekom.

O să vină câte un cârcotaș care o să strâmbe din nas. O să-l invit să-mi arate un preț mai bun în Uniunea Europeană, un abonament de telefonie mai mic de 2 euro cât s-a ajuns la Digi Mobil de o bună perioadă de timp sau promoții mai agresive față de cele ale Orange sau Vodafone ce uneori au ajuns la 15 – 20 – 25 lei să ofere internet nelimitat la nivel național etc.

Totuși, aș spune că 2 modele de business se evidențiază și m-aș referi la Digi Mobil și Orange. O să încep cu jucătorul ce are un istoric mai mare în piață.

Orange

Orange este orașul în care au adus tehnologia 5G cel mai recent

Are cel mai mare spectru, iar în 5G ar putea împinge până la un teoretic 1200 Mbps. Au și acoperit întreaga capitală cu semnal, dar și la nivel național aș spune că sunt cu un pas în fața concurenței.

Orange a investit cel mai mult la licitația de spectru din 2022: peste 264 milioane euro, iar la pachet a sosit și un plus de spectru față de concurență.

Compania portocalie este precum elevul ce-și face mereu temele în clasă și îl prinzi mereu pregătit, nu-l poți surprinde. Au adus mereu tehnologii de ultimă generație în țara noastră și au fost cu un pas în fața Vodafone & co. Au investit și în dezvoltarea de personal, prin parteneriate încheiate cu facultățile de profil încă de la sfârșitul secolului trecut. Alții s-au trezit pe ultima sută de metri să se laude cu laboratoare etc.

În țara noastră au fost făcute și printre primele teste 5G din cadrul grupului, iar echipa Orange la nivel de rețea aș spune că este una dintre cele mai bine pregătite la nivel național, dacă nu direct își acontează primul loc.

Au achiziționat activele defunctului Romtelecom și au de câțiva ani și o rețea de internet fix, una în care încearcă să miște lucrurile. Nu atât de repede pe cât ne dorim, dar pași timizi sunt făcuți în direcția bună.

Cifra de afaceri în primele 3 luni din 2023 a fost de 383 milioane euro. Sunt peste 9.9 milioane clienți pe telefonia mobilă, 1.2 milioane pe internet fix, 1.3 milioane pe cablu TV și satelit.

Orange este alegerea celor ce caută cele mai bune servicii din țara noastră, iar de câteva luni am remarcat că pe Orange.ro, dar și în alte promoții joacă mai puternic și la raportul preț / beneficii, element pe care nu-l consider neapărat caracteristic pentru ei.

Smart Plus 15 este oferit la 7.5 euro pe lună, iar la aprox. 37 lei primești NELIMITAT la minute și SMS-uri naționale, internet nelimitat, acces la canale TV și 7 GB în roaming SEE. Pe lângă abonamentele atractive, Orange vinde și cele mai multe smartphone-uri la nivel național, iar magazinul online deși mai este de îmbunătățit, mi se pare a fi superior față de ce primești de la ceilalți.

Bineînțeles, nu este un operator perfect, iar experiența fiecăruia este dată de întâmplările trăite de-a lungul timpului. Nu încerc să vă conving a merge într-o direcție sau alta.

Modelul de business al Orange a presupus investiții făcute în tehnologie de ultimă generație, fără a face concesii în materie de spectru etc. Punctul lor forte cred că este dat acum de către partea de business, iar efectul Digi Mobil ce atrage tare la portare îi face să-i bage mai puternic în seamă. Este clar că au de investit serios în a construi o rețea de internet fix cât mai bună, una care să concureze RCS &  RDS.

Digi Mobil

Promoția clasică a Digi Mobil: 50% reducere în primele 6 luni

Nu cred că în 2014 își imaginau Orange, Vodafone sau Telekom că vor avea parte de un jucător atât de puternic în Digi Mobil. Aici avem o altă rețetă, un jucător disruptiv care se folosește de cât mai puțin spectru și de cele mai agresive promoții.

Grupul Digi domină piața de internet fix, iar pe telefonia mobilă au fost cumva constant într-un război cu prețurile. Problema este dată de spectrul redus, spectru ce a devenit din ce în ce mai aglomerat, iar serviciile nu se ridică la nivelul Orange & co.

Faci abonament la Digi Mobil pentru prețul cel mai mic și nu pentru viteza de download. Ei se laudă cu acoperire din ce în ce mai bună și se află întradevăr în mediul rural și nu numai într-un fel de expansiune. M-a dezarmat cât au alocat pentru spectru în 5G la licitația din 2022: 45.5 milioane euro vs peste 264 milioane de euro cât a pus Orange pe masă sau 122 milioane cât a licitat Vodafone.

Pur și simplu, nu vor avea cum să facă minuni pe termen lung. Presupun că așteaptă o schimbare a politicilor din UE și să intre pe spectrul 5G cu ce au acum pe 3G sau 4G. Așa cum au procedat când au trecut de la 3G la 4G fără să cumpere spectru.

Este interesant că Digi Mobil nu a făcut rabat de calitate și a încercat să ofere rapid tehnologii precum VoLTE, VoWiFi sau eSIM, uneori chiar mai devreme față de Vodafone ce de o bună perioadă de timp mi se pare că doarme în post.

Pe de altă parte, ca să activezi un telefon 5G trebuie să suni în call center…, iar livrarea de smartphone-uri comandate și în 2022 a înregistrat întârzieri de până la…, 6 săptămâni. Abonamentul DON nu are rival în piață ca raport preț / beneficii, mai ales dacă este contractat pentru întreaga familie.

Digi Mobil a prins din nou un spor de popularitate de când cu inflația galopantă din ultimul an. Pur și simplu, ai abonament la 10 – 15 lei vs 30 – 40 lei la ceilalți jucători din piață.

Cifra de afaceri pe primele 3 luni din 2023 a fost de 245.5 milioane euro în țara noastră și 399 milioane euro la nivel de grup. Cred că le lipsește segmentul de persoane juridice pe telefonia mobilă.

O să descoperim împreună ce model de business se dovedește sustenabil. Cert este că aici avem o adevărată luptă.

Telekom a ieșit de mult din joc și trăiește cumva din amintiri, iar Vodafone se încurcă în strategii. Ei nu prea știu ce sunt în momentul de față: furnizori de telefonie mobilă și internet fix, magazin de produse tech, fac review-uri etc. Au cumpărat UPC, dar cumva le este teamă să dezvolte rețeaua și să ducă uploadul de 25 Mbps în desuetudine, acolo unde îi este locul. Mă rog, Vodafone este cel mai mare și cel mai tare dacă ne luăm după unele certificări primite în ultima perioadă.

Aștept opiniile voastre în secțiunea de comentarii.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.