Cu siguranţă cel mai interesant subiect al zilei în România a fost cel legat de lansarea Daciei Spring facelift. Vorbim de o schimbare puternică în special la nivel estetic, noul model fiind destul de diferit de Spring-urile pe care le vedem azi pe străzi.
Noul design al modelului se remarcă prin impresia de soliditate și robustețe susținută de volumele bine structurate și de liniile simple, curate, clar definite, precum cele ale capotei profilate. Un detaliu specific noului Spring îl reprezintă cele două benzi de culoare neagră prezente atât la nivelul calandrului, cât și transversal de-a latul hayonului, între blocurile optice spate. Semnătura luminoasă în formă de Y, similară celei a noii generații Duster, este prezentă atât la blocurile optice față, cu tehnologie LED, cât și la cele din spate.
Modernitatea designului noului Spring este subliniată de autocolantele specifice, care evocă trama stradală a unui oraș, amplasate pe barele de protecție față și spate, disponibile pe echiparea Extreme. Jantele de 15 inci, disponibile de acum în standard pe versiunile cu motor de 65 CP, contribuie la aspectul robust al noului model.
La interior, planșa de bord este complet nouă, afișând noul univers grafic al mărcii Dacia, care se distinge prin linii orizontale și integrând totodată o nouă gamă de ecrane digitale. Spring dispune acum de un tablou de bord digital de 7 inci, color, care poate fi personalizat, disponibil pe toate nivelurile de echipare, și de un ecran central de 10 inci pentru versiunile superioare.
Elementele de culoare albă prezente la nivelul carcasei blocului de instrumente, la baza schimbătorului de viteze și a spațiilor de depozitare de la baza ușilor, conferă interiorului o impresie de prospețime. Semnătura emblematică în formă de Y se regăsește în forma aeratoarelor, (de culoare albă pe nivelele de echipare standard și de culoare Copper Brown pe nivelul de echipare Extreme). Partea centrală a planșei de bord este colorată diferit, în funcție de nivelul de echipare: Alto Grey pe versiunea Essential, Brick Red pe Expression, Kaki Lichen pe Extreme.
Spațiul de încărcare este mai generos, având un volum total de 308 litri, cu 6% mai mare comparativ cu modelul anterior, respectiv 1.004 litri cu scaunele din spate rabatate – mai mult decât vehiculele rivale de dimensiuni similare și la egalitate cu modelele similare din segmentul B. În plus, spațiul suplimentar de depozitare (torpedoul dublu, spațiile de depozitare de la baza ușilor, etc.) cu un volum total de aproape 33 de litri depășește, de asemenea, standardele segmentului.
Accesoriile ingenioase, dar practice, optimizează și mai mult capacitatea de depozitare și încărcare a noului Spring. Un spațiu de depozitare cu un volum de 35 de litri, amplasat sub capota față, se adaugă spațiilor utile prezente la interiorul vehiculului. Consola centrală poate găzdui un suport pentru pahare, realizat cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D, eficientă din punct de vedere al resurselor.
Noile sisteme de asistenţă la conducere (ADAS) se adaugă echipamentelor disponibile pe noul Spring pentru a răspunde celor mai recente norme de siguranță (GSR2): frânarea automată de urgență (cu detectarea vehiculelor, pietonilor, bicicliștilor și motocicliștilor), recunoașterea panourilor de semnalizare cu alertă de depășire a vitezei legale, asistență la parcarea cu spatele, semnal pentru oprirea de urgență, alertă la schimbarea benzii de circulație, asistență la menținerea benzii de circulație, sistem de supraveghere a atenției șoferului și apel de urgență (eCall). Și, pentru a ușura viața clienților săi, Dacia introduce butonul „My Safety” care permite un acces rapid la configurația preferată de sisteme de asistență la conducere.
Cu ocazia lansării noului Spring, Dacia oferă o gamă extinsă, care va permite clienților să găsească versiunea care corespunde cel mai bine nevoilor lor. Ca și în cazul celorlalte modele ale mărcii, o versiune intermediară, „Expression” a fost intercalată între versiunile Essential și Extreme.
Motorul de 65 CP/48 kW este disponibil pe noile versiuni Spring Expression și Extreme, în timp ce motorul de 45 CP/33 kW este disponibil pe versiunile Essential și Expression.
Principalele echipamente de serie:
- Spring Essential: tablou de bord digital de 7 inci, volan cu 3 brațe reglabil pe înălțime, servodirecție, sistemul multimedia Media Control cu port USB, limitator de viteză, funcția cruise control, comandă radio pe volan, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri față electrice, asistență la parcarea cu spatele, priză 12V;
- Spring Expression: idem Essential + climatizare manuală, jante de 15 inci, motor de 65 CP;
- Spring Extreme: idem Expression + elemente decorative interioare și exterioare de culoare Copper Brown, oglinzi retrovizoare și geamuri electrice pentru ușile din spate, sistemul multimedia Media Nav Live cu ecran central de 10 inci, două porturi USB și conectivitate wireless Apple CarPlayTM și Android AutoTM, încărcător bi-direcțional.
Preţurile nu au fost anunţate încă, iar comenzile pentru Dacia Spring facelift se vor deschide în primăvara acestui an.