Liber la comenzi în România pentru Dacia Spring facelift (preţurile pleacă de la 10.990 euro prin programul Rabla Plus 2024)

/
/
19 apr. 24
/

Săptămâna aceasta Dacia a dat liber la comenzi în România pentru Dacia Spring facelift, singurul model electric din portofoliul mărcii.

Există şi o promoţie de lansare, una valabilă până pe 30 aprilie 2024: Dacia Spring Essential cu motor de 45 CP are un cost de 10.990 euro prin programul Rabla Plus 2024. Maşina vine cu tablou de bord digital de 7 inci, volan cu 3 brațe reglabil pe înălțime, servodirecție, sistemul multimedia Media Control cu port USB, limitator de viteză, funcția cruise control, comandă radio pe volan, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri față electrice, asistență la parcarea cu spatele, priză 12V etc.

Cei interesaţi mai au la dispoziţie alte două versiuni:

  • Dacia Spring Expression cu motor de 65 CP de la 18900 euro TVA inclus;
  • Dacia Spring Extreme cu motor de 65 CP de la 19900 euro TVA inclus.

S-ar părea că şi aici sunt ceva oferte până pe 30 aprilie, versiunea de top Extreme urmând a costa doar 13.990 euro prin programul Rabla Plus 2024. De asemenea, tot pentru versiunea Extreme, Dacia lansează campania „Un an fără griji”, una care spune că orice client care comandă Dacia Spring facelift în echiparea superioară până la data de 31 mai va beneficia de un discount suplimentar de 400 de euro, echivalentul unui an de electricitate gratuit.

Mai multe detalii despre Dacia Spring facelift găsiţi în articolul nostru dedicat, cât şi pe dacia.ro.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

1 maşină din 4 vândute în 2026 la nivel global va fi electrică (un record pentru segment)

Ştiu că mulţi oameni au o oarecare reţinere în a face pasul către maşini electrice, însă se pare că trecerea naturală către această motorizare se întâmplă la nivel global, iar 2026 va fi unul al recordurilor.

Chinezii de la CATL confirmă că lucrează la dezvoltarea unei baterii litiu-aer pentru maşini electrice (cu aceasta, autonomia de 1000 de kilometri ar deveni o banalitate)

Cu toate inovaţiile şi tehnologiile disponibile, în prezent este foarte greu să oferi o autonomie de 1000 kilometri pe un autoturism pur electric. Sigur că se lucrează în continuare în această direcţie, iar într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom depăşi şi această barieră la nivel de normalitate.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce tip de baterie ar alege pentru o maşină electrică pentru un ciclu de utilizare de 8 – 10 ani (LFP sau NMC)

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.