Grupul Renault şi Geely au anunţat înfiinţarea oficială a companiei Horse Powertrain Limited, cea care se va ocupa de dezvoltarea de noi motoare termice

/
/
2 iun. 24
/

Se înmulţesc ştirile legate de continuitatea proiectelor pentru motoarele termice, asta deşi până nu demult mai toţi producătorii se gândeau să le treacă pe linie moartă.

Săptămâna aceasta Grupul Renault şi compania chineză Geely au anunţat înfiinţarea oficială a companiei Horse Powertrain Limited, cea care se va ocupa de dezvoltarea de noi motoare termice pentru mărci precum Renault, Dacia, Alpine, Nissan, Geely, Mitsubishi, Volvo sau Proton.

Horse Powertrain Limited este deţinută în coproprietate de Renault şi Geely şi se va ocupa cu cercetarea, dezvoltarea şi fabricarea de motoare convenţionale şi hibride. Aceasta se bazează în prezent pe 17 uzine la nivel mondial, 5 centre de dezvoltare, peste 19.000 de angajaţi şi îşi propune să ajungă la o producţie anuală de 5 milioane de motoare termice şi la o cifră de afaceri de 15 miliarde de euro / an.

„Acest parteneriat cu o companie lider precum Geely ne va permite să creăm un nou jucător cu capacitățile, know-how-ul și cunoștințele necesare pentru a dezvolta tehnologii pentru motoare termice cu emisii foarte scăzute și hibride foarte economice, esențiale pentru viitor. Prin Horse Powertrain Limited, Renault Group va putea obține leadership-ul și amploarea globală într-un sector care reprezintă mai mult de 80% din vânzările sale. Împreună, vom face față provocării decarbonizării prin plasarea inovației în prim-planul activităților noastre.”, a declarat Luca de Meo, CEO-ul Grupului Renault.

Cu siguranţă Dacia va utiliza la maxim viitoarele motoare produse de Horse Powertrain Limited, mai ales că se ştie deja că la nivelul grupului Renault această marcă va rămâne ultima în hora electrificării.

Surse: media.renaultgroup.com, automarket.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Grupul Volkswagen trece printr-o adevărată criză existenţială, cei mai importanţi directori considerând că în prezent se poate pune inclusiv problema de supravieţuire a companiei

Grupul Volkswagen, cândva mândria Germaniei şi chiar a Europei, trece printr-un mare impas, situaţia actuală fiind nu gravă, ci extrem de gravă.

Este sau nu bateria cu stare solidă un miraj? Şeful CATL susţine că tehnologia are mai multe dezavantaje, decât avantaje, iar viitorul său este incert

Cunosc persoane care mi-au transmis de multe ori că o maşină electrică va fi demnă de luat în calcul, atunci când vor apărea bateriile cu stare solidă, unele care promit o schimbare radicală de perspectivă la nivel de autonomie şi viteză de încărcare.

Comisia Europeană continuă asaltul asupra producătorilor auto chinezi şi pregăteşte introducerea de taxe vamale mari pentru maşinile plug-in hybrid (PHEV)

După cum probabil ştiţi deja, maşinile electrice fabricate în China sunt suprataxate în acest moment în Uniunea Europeană. Începând cu 31 octombrie 2024, producătorii auto din China trebuie să plătească următoarele taxe vamale: