Producătorii auto chinezi au găsit deja o metodă de a evita noile taxe impuse de Uniunea Europeană, astfel încât să îşi poată continua liniştiţi expansiunea în regiune

/
/
6 dec. 24
/

Începând cu 31 octombrie 2024, producătorii auto din China trebuie să plătească taxe şi mai mari pentru maşinile electrice astfel:

  • 7.8% taxe suplimentare pentru Tesla;
  • 17% taxe suplimentare pentru BYD;
  • 18.8% taxe suplimentare pentru Geely;
  • 20.7% taxe suplimentare pentru producătorii ce au colaborat în cadrul anchetei;
  • 35.5% taxe suplimentare pentru SAIC şi producătorii ce nu au colaborat în cadrul anchetei.

La procentele de mai sus se aplică şi taxa vamală de 10%.

Aceste taxe au fost introduse temporar încă din iulie, astfel că decizia nu este tocmai nouă pentru companii.

Şi totuşi, producătorii chinezi au găsit deja o metodă de a evita aceste taxe suplimentare, astfel încât să îşi poată continua liniştiţi expansiunea în regiune. Noile tarife sunt aplicate strict maşinilor electrice, astfel că producătorii au început să reducă livrările de modele electrificate şi să le crească pe cele ale modelelor hibride.

Conform celui mai recent raport aferent perioadei iulie – octombrie 2024, producătorii chinezi au triplat livrările de maşini hibride comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023. Creşterea este evidentă, ponderea modelelor hibride în totalul modelelor chinezeşti vândute în 2024 în Europa crescând de la 9% în primul trimestru (ianuarie – martie), la 18% în al treilea trimestru (iulie – octombrie).

Şi acesta este doar începutul. Se aşteaptă ca numărul maşinilor hibride chinezeşti să crească în ritm accelerat în următoarea perioadă, astfel că nu ar trebui să ne surprindă deloc dacă vom vedea din ce în ce mai multe astfel de modele, promovate într-un mod agresiv.

Momentan în România vânzările de maşini chinezeşti nu merg foarte bine. Am detaliat în acest articol o situaţie la zi.

Sursa: economica.net
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Geely, brand prezent oficial şi în România, a omologat şi a testat cu succes prima baterie LFP din lume ce a depăşit 1000 kW putere de încărcare pe o maşină electrică

Aşa cum vă spuneam într-un articol anterior, începând cu data de 1 iulie 2026 în China a intra în vigoare aşa numita lege „Electric vehicles traction battery safety requirements.” Noile generaţii de baterii trebuie să treacă o serie de teste extrem de dure legate de: supradescărcare, supraîncărcare, scurtcircuit extern, încălzire, cicluri de temperatură, compresie, siguranță…

OMV Petrom a ajuns la o reţea de peste 1000 de staţii de încărcare a maşinilor electrice în România

Încă de anul trecut am aflat că OMV Petrom are un plan ambiţios pentru România şi intenţionează ca până în 2030 să ajungă la peste 5000 de staţii de încărcare a maşinilor electrice în ţara noastră.

Care este principalul motiv pentru care un român nu alege o maşină electrică în 2026?

Recent am făcut câteva schimbări în viaţa profesională, iar de câteva luni pot spune că am o activitate cu mai multe implicări în domeniul auto. În tot acest timp am intrat în contact cu foarte mulţi oameni, am discutat speţe şi speţe, am omis păreri şi păreri şi pot spune că deşi există mai multe…