Cine va vinde / va distribui maşinile chinezeşti Chery în ţara noastră?

gAuto
/
/
26 apr. 25
/

În luna martie vă scriam că un nou producător auto din China vine oficial în România, altul decât BYD. Acesta se numeşte Chery, iar la momentul respectiv aflam că intrarea pe piaţa din ţara noastră se va face din a doua jumătate a anului.

Între timp lucrurile s-au mai aşezat, s-au mai purtat discuţii, s-au mai semnat contracte şi avem mai multe detalii.

Chery va intra oficial în România prin intermediul distribuitorului Auto Italia, companie parte din grupul Samelet (acesta reprezintă în prezent mărci cunoscute precum Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Dodge, Ferrari, Fiat, Fiat Professional, Jeep, Iveco, Maserati, Ram, Subaru și Hongqi).

Activitatea efectivă va începe din luna iulie, iar primele maşini aduse în România vor fi:

  • Chery Tiggo 8;
  • Chery Tiggo 7 (mai din toamnă);
  • Chery Tiggo 4 (din prima parte a anului viitor).

Ce este interesant este că, în timp ce alţi producători din China se bazează mult pe electrice şi hibride, Chery va aduce în Europa mai multe modele cu motoare termice.  

Toate modelele comercializate în România vor veni cu sistemul Chery Super Hybrid (CSH), distins cu premii de prestigiu în industrie, precum includerea în topul „China Heart – Top 10 Motoare și Sisteme Hibride”.

Cât despre producătorul Chery, acesta a fost fondat în 1997 şi operează în peste 100 de ţări în întreaga lume. Are în portofoliu mărci precum Chery, Omoda, Jaecoo, Jetour, Exeed şi Luxeed, iar în 2024 a vândut 2.603.916 maşini, în creştere cu 38.4% YoY. Dintre acestea, 1.144.588 maşini au fost comercializate în afara Chinei, în creştere cu 21.4% YoY.

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CEO-ul Fiat critică testele Euro NCAP (au devenit de neînţeles pentru cumpărători)

Testele de siguranță Euro NCAP reprezintă din 1997 un reper fundamental pentru industria auto europeană. Un scor maxim de 5 stele a funcționat ani la rând ca o garanție de marketing indispensabilă pentru vânzările de mașini noi. În ultimii ani însă, schimbările frecvente de metodologie au transformat grila de evaluare într-o ecuație tot mai greu…

O parte din maşinile Chery fabricate în Europa vor avea componente produse în România la Timişoara

Expansiunea constructorilor chinezi de vehicule pe piața din Europa trece printr-o etapă decisivă şi anume trecerea de la statutul de simplu importator, la cel de producător local, integrat în lanțul de furnizori de pe continent.

Grupul Stellantis susţine că va umple fabricile europene cu maşini chinezeşti pentru a le salva de la închidere

Industria auto europeană trece prin cele mai grele încercări din ultimele decenii. Cu vânzări în scădere pe piața din China și cu o tranziție spre vehicule electrice care nu înaintează în ritmul estimat de legislatori, liniile de asamblare din Europa au ajuns să funcționeze la o capacitate mult redusă.