Într-un articol anterior vă spuneam că piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor, astfel că după primele două luni dezastruoase, avem alte două luni cu creşteri. Deşi încă cu un minus consistent de 13.3% an pe an, lucrurile par a reveni pe un făgaş normal.
Dacă în general mai toate mărcile sunt în grafic, se pare că simbolul naţional, Dacia, nu trece deloc prin cea mai bună perioadă a sa. Înmatriculările Dacia în România s-au prăbuşit efectiv, astfel că de la 12.226 unităţi înmatriculate în ianuarie – aprilie 2025, s-a ajuns la doar 6693 unităţi înmatriculate în ianuarie – aprilie 2026 (vorbim de un minus la zi de 45.2%).
Oficialii Dacia simt că este greu şi au numit piaţa din ţara noastră ca fiind deprimată.
Dar care să fie motivele ce au stat la baza acestei scăderi puternice?
Factori sunt mulţi, însă cei mai importanţi cred că sunt cei legaţi de:
- preţurile din ce în ce mai ridicate (vă spuneam anterior că şi cel mai chel Logan, cel care nu are nici măcar un banal sistem infotainment costă 15.000 de euro);
- lipsa Programului Rabla (este clar că Dacia se baza an de an pe acest program, mai ales că aşa preţurile deveneau mai prietenoase cu bugetele românilor);
- tulburările economice şi instabilitatea politică (în astfel de vremuri sunt amânate cheltuielile ce nu sunt neapărat necesare, iar achiziţia unei maşini nu se face zi de zi);
- concurenţa din ce în ce mai agresivă (intrarea mărcilor chinezeşti pe piaţă forţează cumva mâna tuturor producătorilor să ajusteze preţurile, astfel că un model precum Dacia Duster care nu prea avea concurenţă la nivel de preţ până acum 2-3 ani, se vede nevoit să lupte de la egal la egal cu modele mai bine dotate, cam în aceeaşi bani).
Sigur că acest subiect este unul delicat şi complex în acelaşi timp, astfel că mi-aş dori o discuţie constructivă în zona de comentarii, unul în care să vă spuneţi părerea legată de situaţia la zi a celor de la Dacia.