Grupul Volkswagen trece printr-o adevărată criză existenţială, cei mai importanţi directori considerând că în prezent se poate pune inclusiv problema de supravieţuire a companiei

gAuto
/
/
20 iun. 26
/

Grupul Volkswagen, cândva mândria Germaniei şi chiar a Europei, trece printr-un mare impas, situaţia actuală fiind nu gravă, ci extrem de gravă.

Ce este şi mai interesant, este că nici cei care ar trebui să ia decizii şi să schimbe direcţia, nu prea ştiu ce să facă.

Conform publicaţiei germane Der Spiegel, cei mai importanţi 9 directori din cadrul grupului (cei din consiliul de administrare şi de supervizare), au completat un chestionar anonim referitor la situaţia actuală a grupului (recomandarea a fost ca răspunsurile să fie cât mai sincere şi cât mai angrenate în realitate).

Rezultatul a fost unul cu adevărat şocant. Toţi cei 9 au spus că în prezent Volkswagen trece printr-o criză majoră, niciunul nu vede perspective sigure pentru companie şi toţi au confirmat la unison că actualul model de business trebuie schimbat radical şi urgent. Mai mult chiar, 6 din cei 9 chestionaţi, au transmis că actuala criză este una chiar existenţială, provocările actuale punând în pericol însăşi supravieţuirea grupului.

Deşi acest sondaj ar fi trebuit să fie unul intern, la nivel de management, cumva acesta a ajuns pe mâna presei germane. Se spune că acţionarii, îngrijoraţi de lipsa de încredere a directorilor, ar fi scurs aceste date către publicaţia Der Spiegel pentru a pregăti terenul şi pentru a justifica public viitoarele demiteri.

Acum, ca o mică paranteză personală, să nu mai credeţi niciodată în aşa numitele „sondaje anonime” pe care le mai completaţi la muncă. Anonim este doar cât şi când trebuie.

Referitor la Volkswagen, da, situaţia este cât se poate de sensibilă şi sunt tare curios cum vor evolua lucrurile. Citeam recent că până la final de an vor fi concediaţi peste 19.000 de angajaţi.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Este sau nu bateria cu stare solidă un miraj? Şeful CATL susţine că tehnologia are mai multe dezavantaje, decât avantaje, iar viitorul său este incert

Cunosc persoane care mi-au transmis de multe ori că o maşină electrică va fi demnă de luat în calcul, atunci când vor apărea bateriile cu stare solidă, unele care promit o schimbare radicală de perspectivă la nivel de autonomie şi viteză de încărcare.

Comisia Europeană continuă asaltul asupra producătorilor auto chinezi şi pregăteşte introducerea de taxe vamale mari pentru maşinile plug-in hybrid (PHEV)

După cum probabil ştiţi deja, maşinile electrice fabricate în China sunt suprataxate în acest moment în Uniunea Europeană. Începând cu 31 octombrie 2024, producătorii auto din China trebuie să plătească următoarele taxe vamale:

1 maşină din 4 vândute în 2026 la nivel global va fi electrică (un record pentru segment)

Ştiu că mulţi oameni au o oarecare reţinere în a face pasul către maşini electrice, însă se pare că trecerea naturală către această motorizare se întâmplă la nivel global, iar 2026 va fi unul al recordurilor.