ADAC, cea mai mare organizaţie auto din Europa, a confirmat că Dacia Sandero cu GPL este maşina cu cea mai accesibilă mentenanţă

gAuto
/
/
29 mart. 26
/

ADAC (Allgemeiner Deutscher Automobilclub) este cea mai mare organizaţie auto din Europa, aceasta având peste 20 de milioane de membri. Cu sediul în Munchen, aceasta este o organizaţie nonprofit, dar care are activităţi comerciale, cunoscută în mod special pentru testele şi analizele auto pe care le realizează (spre exemplu, testele ADAC pentru scaunele auto pentru copii sunt considerate standard în Europa).

Această organizaţie a realizat recent un studiu complex, prin intermediul căruia a vrut să vadă care sunt maşinile cu cea mai accesibilă mentenanţă. Acest studiu a fost făcut pentru a veni în ajutorul celor care doresc să achiziţioneze o maşină second-hand ieftină şi după cumpărarea propriu-zisă.

Pentru a obţine rezultatele din studiu, reprezentanţii ADAC au luat în calcul toate consumabilele şi mentenanţa posibilă. Au fost incluse chiar şi costurile cu carburanţii, cât şi taxele şi asigurările. Ei spun că au acoperit cam tot, cu excepţia costului cu deprecierea maşinii.

Scenariul acestui studiu a fost cel în care un şofer cumpără o maşină second-hand cu vechime de 3 ani şi o conduce încă 5 ani, parcurgând câte 15.000 de kilometri pe an.

După ce au implementat toate aceste criterii, cei de la ADAC au confirmat că Dacia Sandero TCe 100 ECO-G are cea mai accesibilă mentenanţă, cu costuri lunare de 318 euro. Locurile 2 şi 3 au fost ocupate de Mazda 2 Hybrid şi Skoda Scala 1.0 TSI cu costuri lunare de 325,47 euro, respectiv 332,48 euro.

Interesant este că în top 30 astfel de modele au mai intrat şi Dacia Sandero Stepway TCe 100 ECO-G (locul 4, cu costuri lunare de 335 euro) şi Dacia Sandero TCe 90 (locul 17, cu costuri lunare de 345,61 euro).

Foarte important de menţionat că toate aceste calcule au fost făcute pentru costuri aplicabile în Germania.

Vă las mai jos care sunt cele 30 de maşini cu cea mai accesibilă mentenanţă conform ADAC:

Sursa: piataauto.md

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CEO-ul Toyota avertizează că eficienţa în producţie a producătorilor auto chinezi este remarcabilă şi cine nu se adaptează, dispare (Toyota pregăteşte tăieri de costuri în fabricile sale)

Pe 25 martie 2026 a fost organizată reuniunea anuală „Toyota Supply Partners Convention”, o convenţie a furnizorilor Toyota la care au participat executivi de la 484 de parteneri.

Cei ce vor dori reducerea perioadei de suspendare a permisului auto, vor trebui să facă dovada că şi-au plătit toate amenzile

Începând cu data de 27 martie 2026, au intrat în vigoare mai multe măsuri ce privesc creşterea capacităţii financiare a primăriilor.

Skoda se retrage oficial de pe cea mai mare piaţă auto din lume, după ce vânzările au scăzut dramatic în 2025

Pentru noi Skoda este un nume important, producătorul auto ceh fiind constant în top 5 al celor mai vândute mărci din România (în 2025 a fost pe locul 4 cu un total de 11.299 unităţi înmatriculate).