Tableta Allview AllDro 3 Speed Quad a avut o lansare mai specială. Prima dată am avut ocazia să văd la lucru un sample la MWC Barcelona 2013, la standul Visual Fan. Atunci au lansat primul lor smartphone quad-core, cu dual-sim și Android. Este vorba de Allview P5 Quad. Tableta AllDro 3 Speed Quad era mai degrabă sub titlul de teaser. Etichetele de pe ea deconspirau procesorul quad-core, Android Jelly Bean, display cu o rezoluție de iPad 3 & iPad 4, 2 GB memorie RAM.

Au mai trecut luni bune și abia în mai 2013 alături de P6 Quad a sosit și Allview AllDro 3 Speed Quad. M-am jucat la fața locului cu tableta, i-am făcut un hands-on și, ulterior, ne-a sosit pentru o prezentare detaliată. Inițial a sosit cu Android 4.1 Jelly Bean. De săptămâna trecută a trecut pe Android 4.2.2 Jelly Bean și unele probleme s-au rezolvat. Cea mai presantă din punctul meu de vedere era că aplicația de YouTube nu funcționa, acum nu mai este nicio problemă.

Să trecem în revistă care sunt specificațiile hardware pentru AllDro 3 Speed Quad / tableta cu retina display și Android:

Tabletă

Date tehnice

Allview AllDro 3 Speed Quad

Ecran

IPS de 9.7 inch cu rezoluție 2048×1536 pixeli

Procesor

Quad-core la 1 GHz, Allwinner A31 de tip ARM Cortex-A7

Memorie

2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB

GPU

PowerVR SGX544

Sistem de operare

Android 4.1 Jelly Bean

Conectivitate

Wi-Fi b/g/n, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS

Cameră foto și video

2 Megapixeli și frontală de 2 Megapixeli

Baterie

8000 mAh

Greutate

670 gr.

Grosime

9.9 mm

Preț

1199 lei

Design

Allview-AllDro-3-Speed-Quad (2)

Pachetul de retail aduce o cutie ceva mai mică. Am făcut o fotografie ca să vedeți o comparație cu ambalajele lui Evolio Quadra și E-BODA Supreme XL400QC. Un spațiu mai mic pentru cutii este important. Știți că aveți nevoie de ambalaj pentru garanție și timp de minim doi ani de zile trebuie să le găsiți un loc pe undeva prin casă. În pachet dați de tabletă, încărcător pe microUSB / în sfârșit uite că se poate să scăpăm de acele încărcătoare pe jack micuț care într-o călătorie umpleau bagajul. La AllDro 3 Speed Quad puteți folosi același încărcător pe microUSB pentru tabletă și smartphone, doar că bateria de 8000 mAh va avea nevoie de un timp de încărcare generos.

Visual Fan pune alături de tabletă și încărcător: cablu microUSB – USB 2.0, certificat de garanție, manual de instrucțiuni. Nu veți regăsi căști pe jack de 3.5 mm. Asta nu-i o problemă majoră pentru că le găsiți în comerț, încep de la prețuri modice și ajung până la … sute de euro în cazul celor Beats by Dr Dre etc. Mă rog, ar fi cam ciudat să pui alături o tabletă Allview și căști cu un preț echivalent.

Și acum să trecem la tabletă. Ați văzut iPad 3 sau iPad 4? Atunci aveți idee cum arată Allview AllDro 3 Speed Quad. Este un fel de copie la design. Au aceeași formă: 9.7 inch și aspect 4:3. Spatele este fabricat din aluminiu, construcție solidă. Nu-i tocmai ușoară cu ale sale 670 gr., dar vă dați seama că display-ul cu rezoluție 2048×1536 pixeli și pachetul hardware + bateria de 8000 mAh fac ca să atingă greutatea mai sus menționată și grosimea de 9.9 mm. Împarte aceeași greutate cu Supreme XL400QC, dar la greutate se situează sub cei 13 mm ai tabletei E-BODA.

Muchiile ecranului de 9.7 inch sunt negre, lucioase. Apreciez finisarea corectă în cazul lui AllDro 3 Speed Quad. Aș zice că este cea mai bine poziționată tabletă quad-core sub brand românesc, cel puțin pe partea de design.

Ecran și sunet

Allview-AllDro-3-Speed-Quad (14)

IPS de 9.7 inch cu rezoluție 2048×1536 pixeli. Excelent. Mi-aș dori să regăsesc acest display pe mai toate tabletele de 9 – 10 inch și cu CPU quad-core, recomandat tabletelor orientate spre entertainment, pentru vizionat filme, YouTube și browsing pe un display generos.

Punctează la capitolul luminozitate, unghi de vizualizare, nu reflectă spațiul ambiant într-un mod deranjant. Aș zice că display-ul este punctul forte pentru tableta Allview. Tot el este și cel care consumă cea mai mare parte din energia acumulatorului de 8000 mAh.

Sunetul vine de la două micuțe boxe montate pe lateral, pe aceeași latură. Ciudat că au ales să le pună una lângă alta și nu pe laturi diferite spre a crea efectul de sunet stereo. Nici când am trecut pe 4.2 Jelly Bean nu am sesizat să crească în amplitudine, de bass nici nu mai vorbesc. Pe jack-ul de 3.5 mm se oferă un sound ok, contează mult și căștile pe care le utilizați. Tableta Allview dispune și de bluetooth, de aici compatibilitatea cu multe accesorii. Unele dintre ele sunt importate direct de către Visual Fan: S-Bass și S-Tube.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Allview-AllDro-3-Speed-Quad (15)

Rezoluția de 2048×1536 pixeli de la display are nevoie de o soluție hardware pe măsură. S-a optat pentru Allwinner A31 de tip quad-core pe ARM Cortex-A7 și PowerVR SGX544 pe post de accelerator grafic, 2 GB memorie RAM, Android 4.2.2 Jelly Bean sub formă de update de câteva zile și aveți toate instrucțiunile pe site-ul Allview.ro. Aveți nevoie să descărcați un fisier care are în jur de 300 MB. Acolo dați de un program ce trebuie instalat pe PC și update-ul propriu-zis. Tableta trebuie oprită. Conectați tableta cu PC-ul prin cablul microUSB – USB 2.0. Porniți tableta și va fi recunoscută de software-ul instalat anterior. Porniți procesul, durează sub 1 minut și va reporni cu 4.2.2 Jelly Bean față de 4.1 Jelly Bean. Sunt ceva schimbări la nivel de interfață.

Există similitudini între Allwinner A31 și MediaTek quad-core. Ambele merge pe mâna unui GPU PowerVR SGX544 și dispun de 4 x ARM Cortex-A7. Performanțele sunt complet diferite. Cred că s-a supralicitat puțin când procesorul Allwinner a fost asociat cu retina display. Are lag / întârziere în efectuarea comenzilor. Nu am testat un launcher distinct ci am mers pe ce se oferă by default. Sunt momente frustrante, în unele cazuri. La AllDro 3 Speed Quad veți ajunge a socializa intens cu o aplicație de tip Task Manager.

Culmea este că mi-a plăcut modul în care vine Android 4.2.2. Zici că este luat direct de pe Google Nexus 10. În partea superioară sunt două zone de notificări. La bază dați de butoane touch cu rol în reglarea volumului, Back, ieșire pe ecranul de start și Aplicații Recente.

În browsing mi-a plăcut cum se descurcă. Am instalat și ceva jocuri. Display-ul cu rezoluție de 2048×1526 pixeli pune ansamblul CPU + GPU la lucru, în mod intens și asta se simte. Mă uitam că durează o veșnicie să instalezi anumite jocuri. Culmea este că multe jocuri din Google Play nu sunt optimizate pentru retina display și Real Racing 3, spre exemplu, este randat mai bine pe un display de 10.1 inch cu rezoluție 1280×800 pixeli față de unul cu 2048×1536 pixeli unde vezi pixeli în mod ciudat.

Ar mai fi de lucru în ce privește firmware-ul. Aș fi curios să văd un CPU MediaTek cu display-ul de pe Allview AllDro 3 Speed Quad. Pe partea de vizionat filme aș zice că impresionează mult mai bine decât în gaming.

Performanță

Screenshot_2013-06-30-00-53-52

Am testat Allview AllDro 3 Speed Quad și rezultatele le găsiți în tabel. Spre comparație am adăugat și E-BODA Supreme XL400QC:

Teste de benchmark

Allview AllDro 3 Speed Quad

E-BODA Supreme XL400QC

Quadrant Standard

A rulat testul, dar imaginea ce apare la final nu include datele complete și punctajul obținut nu este recunoscut

2868 puncte

AnTuTu Benchmark

10025 puncte

Nu l-a rulat până la final și afișa caractere ilizibile.

CF-Bench

9037 puncte

8945 puncte

Vellamo

HTML5 – 1044 puncte

METAL – 359 puncte

HTML5 – 931 puncte

METAL – 242 puncte

NenaMark1

59.9 fps

51.3 fps

NenaMark2

40.9 fps

40.2 fps

3DMark

Pornea testul de benchmark și în contextul în care dispune de 2 GB memorie RAM trebuia rulat până la final, dar se bloca la un moment dat.

Am instalat aplicația, dar afișa eroare înainte de a termina testul.

BrowserMark 2.0

1280 puncte

HTML5test

 410 puncte cu Chrome pentru Android

410 puncte cu Chrome pentru Android

Conectivitate

Allview-AllDro-3-Speed-Quad (6)

Wi-Fi în standardele b/g/n + bluetooth – de aici și compatibilitatea cu gadgets în genul boxelor cu bluetooth etc. Tabletele E-BODA și Evolio cu CPU quad-core nu dispun de bluetooth. Apreciez că nu mai dau de majoritatea elementelor de conectivitate pe o singură latură.

În partea superioară dați de butonul de power, cel de Home care la apăsarea sa te aduce pe ecranul de start. Nu am mai dat de un buton dedicat pentru Home pe lateral. Este ok, necesită un timp de acomodare, plus că oricum ai în interfața Android un astfel de control. Se adaugă la bază cele două micuțe boxe ce oferă un sound destul de slab pentru o tabletă axată pe entertainment, microUSB, slot pentru cardurile microSD, miniHDMI și jack-ul de 3.5 mm.

Tableta este fabricată din aluminiu, dar nu am sesizat probleme în ce privește funcționarea Wi-Fi, doar că în anumite momente aveam impresia că descarcă mult mai greu decât alte tablete Android. La Real Racing 3 am avut nevoie de peste 30 – 40 de minute spre a-l instala pe când pe HTC One mi-a luat sub 10 minute.

Cameră foto și video

Allview-AllDro-3-Speed-Quad (5)

2 Megapixeli pe spate și 2 Megapixeli în față. Apreciez că au pus un senzor mai mare în partea frontală, iar cel de pe spate putea lipsea cu desăvârșire. Vă las cu câteva fotografii făcute cu Allview AllDro 3 Speed Quad:

Autonomie

Screenshot_2013-06-30-00-58-04

Baterie de 8000 mAh și o mare dezamăgire. Cu display-ul pe luminozitate maximă și cu ceva jocuri + Wi-Fi se duce în timp record. Abia dacă ajunge pe la 3h de utilizare în continuu. Apple la iPad pentru o tabletă cu CPU dual-core și retina display a optat pentru o baterie de peste 11.000 mAh. Acum înțelegeți și de ce.

Preț – 1199 lei pe eMAG.

Concluzii

Allview AllDro 3 Speed Quad are un punct forte care se deosebește un veritabil călcâi al lui Ahile: display-ul de 9.7 inch cu retina display / 2048×1536 pixeli. Procesorul Allwinner nu ține pasul cu cerințele grafice ale unui astfel de ecran. Este cel mai bun display IPS pe tablete de sub 10.1 inch, singurul care-i este superior îl găsiți pe Google Nexus 10. Sunt sigur că pe viitor dacă va sosi cu un alt hardware mai potent sau vor optimiza firmware-ul va livra o experiență de top.

PRO

– design plăcut, un fel de clonă a iPad și asta nu înseamnă neapărat un lucru rău, carcasă din aluminiu;

– display fenomenal;

– interfață user friendly cu Android 4.2.2 pe post de sistem de operare;

– browsing decent;

– recomandată pentru vizionarea filmelor la calitate 1080p.

CONTRA

– sunet slab, boxe dispuse pe aceeași parte și abia perceptibile;

– lag existent în meniu în anumite situații, uneori și la rularea unor sarcini simple;

– nu sunt suportate toate aplicațiile și jocurile din Google Play, multe nu sunt optimizate spre a rula pe o tabletă cu rezoluție de 2048×1536 pixeli;

– autonomie dezamăgitoare.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.