Smartphone

Digi Mobil și-a actualizat portofoliul de telefoane Allview prin includerea modelului X3 Soul Mini ce la 699 lei încearcă a oferi specificații cât mai atractive. 

Allview X3 Soul Mini – 699 lei sau 280 lei + 3 rate a 140 lei sau 6 rate a 70 lei sau 12 rate a 35 lei pe lună.

Cel mai accesat abonament al RCS-RDS pe telefonie mobilă este Optim Nelimitat – prețuri cuprinse între 2.9 euro și 5.81 euro în funcție de numărul de abonamente, dar și serviciile de cablu TV sau internet fix pe care un posibil client le are activate.

Specificații Allview X3 Soul Mini;

Allview X3 Soul Mini

  • display IPS de 5 inch cu rezoluție 1280 x 720 pixeli, protejat cu sticlă 2.5D;
  • procesor MediaTek la 1.3 GHz pe Cortex-A53 , Mali-T720 GPU, 1 GB de memorie RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD de până la 128 GB (folosește un slot sim);
  • Android 5.1 Lollipop;
  • 4G (FDD:800/1800/2600; TDD:2600MHz), dual sim (single sim dacă se folosește card microSD), Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi Direct, bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, HD Voice, radio FM, micro USB și jack de 3.5 mm;
  • 13 Megapixeli, autofocus, LED flash, filmează la 1080p, mod Slow Motion, HDR, cameră frontală de 5 Megapixeli;
  • baterie de 2350 mAh, 129 grame și 7.2 mm grosime.

Plătești designul, cel puțin din imaginile de presă arată într-un mare fel. La puncte PRO aș pune și senzorul de 13 Megapixeli, conectivitatea 4G în Digi Mobil. Cu 2 GB RAM și un procesor octa-core cred că se transforma într-un hit de vânzări, dar sunt șanse ca și în configurație de mai sus să fie pe placul celor ce-și doresc un smartphone cu design plăcut la bani mai puțini.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.