Samsung GALAXY S7, S7 Edge, A3 şi A5 (2017) ar putea trece în curând la Android 8.0 Oreo
Se cunoaște faptul că Samsung nu este cea mai rapidă companie când vine vorba de update-uri software pentru smartphone-urile sale, însă chiar şi aşa cu mersul piticului actualizările ajung într-un final pe mai multe device-uri.
Archos Saphir 50x – smartphone rugged cu baterie de 4000 mAh ce ar putea ajunge şi în România
Archos a lansat în Franţa un nou smartphone de buget: Archos Saphir 50x. Acesta se evidenţiază prin două elemente principale: este un telefon rugged, adică foarte rezistent şi include o baterie de 4000 mAh ce promite o autonomie pe măsură (2-3 zile la o utilizare medie).
Seria de laptopuri Acer Nitro 5 este acum disponibilă şi cu procesoare Intel Core i+
Acer şi-a actualizat seria de laptopuri de gaming Acer Nitro 5 prin implementarea celor mai noi soluţii Intel în materie de procesoare.
Căști gaming Creative Sound BlasterX H5 Tournament Edition – review
Creative este o companie cunoscută în special pentru plăcile lor de sunet, fiind în fapt inventatorii acestor produse electronice destinate PC-urilor. Așa că au ceva experiență pe partea de sunet, experiență pe care încearcă acum să o folosească în dezvoltarea altor produse. Iar pentru că sectorul de gaming este în continuă creștere, Creative a decis…
Black Shark lansat pe 13 aprilie, smartphone axat pe gaming de la Xiaomi
Xiaomi se află în spatele Black Shark, iar invitația trimisă către presa de specialitate din dot com arată că lansarea smartphone-ului de gaming urmează a fi efectuată pe 13 aprilie, în Beijing.
Prima imagine cu OnePlus 6, notch-ul poate fi „dezactivat”
CEO-ul OnePlus se numește Pete Lau și a publicat o primă imagine cu viitorul vârf de lance al companiei - OnePlus 6.
Samsung GALAXY S9 Mini – primele detalii
A trecut ceva timp de când Samsung nu a mai lansat o versiune Mini a flagship-ului său (dacă nu mă înşel Samsung Galaxy S5 Mini a fost ultimul) şi chiar dacă an de an există informaţii despre un posibil astfel de device, acestea dispar la fel de repede precum apar.
Poşta Rusiei a făcut prima “livrare” a unui colet cu ajutorul unei drone
La sfârşitul lui 2016 compania americană Amazon ne demonstra printr-un clip atent lucrat că a reuşit să livreze primul colet cu ajutorul unei drone. Coletul conţinea un media player Amazon Fire TV şi o pungă de popcorn, iar zborul de la expeditor la destinatar a durat 13 minute.
Cluj-Napoca devine primul oraş din România cu autobuze electrice şi Wi-Fi gratuit
Am locuit mulţi ani în Bucureşti, acum îmi fac veacurile într-un oraş mic de provincie, însă implicare din partea autorităţilor precum există în Cluj-Napoca nu am văzut nicăieri. Din punctul meu de vedere acest oraş se dezvoltă într-un ritm atât de rapid, încât ar putea lansa un catalog de bune practici pentru restul ţării.
ANCOM: Drepturile unui client ce acceptă oferta prin telefon, mail sau online
ANCOM a adus o informare legată de drepturile unui utilizator când primește o ofertă prin apel telefonic, mail sau în online de la un furnizor de servicii.
Orange ar fi interesat de achiziția AKTA
Zvonul zilei ne sosește de la ZF.ro. Orange ar fi interesant de achiziția AKTA, iar tranzacția ar ajunge în jurul a 150 - 200 milioane euro.
TV Box-uri şi Mini Pc-uri în stoc european
TV Box-urile şi mini Pc-urile sunt unele dintre cele mai promovate device-uri ale retailerilor chinezi. Există numeroase campanii dedicate lor şi numai lor, iar acest lucru mă duce cu gândul la vânzări serioase pentru aceste gadget-uri.
Motorola Moto Z3 Play – primele imagini şi câteva specificaţii oficiale
Motorola Moto Z3 Play va fi lansat undeva în vara acestui an şi chiar dacă mai sunt luni bune până la anunţul oficial, surse interne Lenovo ne oferă primele detalii pentru acest smartphone.
Huawei Honor 7A – smartphone cu display 18:9, cameră foto duală şi Android 8.0 Oreo
Huawei continuă seria lansărilor şi anunţa un nou smartphone de buget: Huawei Honor 7A. Chiar dacă unele modele sunt similare, producătorul chinez îşi aglomerează portofoliul cu riscul de a aduce neclarităţi în rândul utilizatorilor.
ASUS ProArt PA32UC – monitor IPS UHD 4K de 32 inci dedicat profesioniştilor
ASUS a lansat în România monitorul profesional ASUS ProArt PA32UC. Acesta este echipat cu un ecran IPS UHD 4K de 32 de inci cu suport Thunderbolt 3, rată mare de contrast ASUS Smart Contrast Ratio (ASCR) și un unghi de vizualizare de 178 de grade.
Acer Chromebook Tab 10 – review
Nici nu mai țin minte care a fost ultimul review la o tabletă pe site. Cert este că această nișă a intrat într-un con de umbră, din ce în ce mai puține unități sunt comercializate. Totuși, Acer Chromebook Tab 10 nu este o tabletă oarecare, ci avem prima tabletă cu Chrome OS.
ASUS ROG Strix Flare – tastatură mecanică de gaming, comutatoare fabricate în Germania
Alături de căștile Strix Fusion 500 a debutat și o tastatură mecanică de gaming - ASUS ROG Strix Flare.
Vernee X1 – camere duale pe față și spate, baterie de 6200 mAh și raport display / corp de 83.8%
Vernee pregătește un alt smartphone de lansare, iar pentru moment l-au pus în etapa de precomandă. Se numește Vernee X1 și îl găsiți pe la 209.9 dolari + TVA.
ASUS Strix Fusion 500 – căști iluminate RGB, sunet virtual 7.1 și control de pe smartphone
ASUS a lansat căștile mid-range Strix Fusion 500. Sunt primele căști cu iluminat RGB ce merge a fi setat de pe smartphone prin aplicația Aura Headset.
Unboxing pentru Samsung GALAXY S9
Samsung GALAXY S9 a fost prezentat înainte de deschiderea Mobile World Congress 2018, am redactat primele impresii de la fața locului și revin cu un unboxing realizat pe repede înainte.
Unboxing pentru Huawei P20 PRO
L-am văzut cu puțin înainte de lansarea oficială, iar primele date tehnice și impresii le găsiți într-un articol dedicat. A sosit și la review, iar pachetul a fost deschis în fața camerei spre a vă forma o idee legată de accesoriile ce-l însoțesc.
Gadget.ro a fost achiziţionat de Intact Media Group, iar din luna mai va avea o emisiune TV
Veşti bune pentru toţi cititorii blogului nostru şi nu numai. După luni de discuţii şi negocieri, reprezentanţii Intact Media Group şi echipa gadget.ro au ajuns la un numitor comun. Începând cu data de 1 mai 2018, gadget.ro devine site-ul oficial în materie de tehnologie al trustului media, iar din 15 mai vom demara un proiect…
Brăţara Makibes G03S – review
Am avut posibilitatea să testez în ultimele zile o brăţară fitness aproape necunoscută în România şi anume Makibes G03S. Produsul poate fi o alternativă serioasă la alte modele de buget, mai ales că dispune de GPS şi certificare IP68 care atestă rezistenţă sporită la apă şi praf.
Reduceri la smartphone-uri în oferta unui retailer chinez
A trecut ceva timp de când retailerul geekbuying.com a organizat o campanie de reduceri dedicată exclusiv smartphone-urilor. De obicei aceste promoţii sunt mixate şi includ o gamă mai largă de device-uri.
Următorul update de soft va activa funcţia radio FM pe Samsung Galaxy S9 şi S9 Plus
Atât Samsung Galaxy S9, cât şi Galaxy S9 Plus au chipset-ul care suportă radio FM, însă se pare că variantele deblocate ale celor două smartphone-uri nu au activată această funcţie. Nu ştim dacă Samsung “a uitat” sau nu a vrut să o activeze, însă în perioada imediat următoare acest lucru se va remedia.