Cosmin Mușat
Xiaomi vrea să lanseze peste 10 smartphone-uri 5G în 2020
Dacă 2019 a fost anul iniţierii, al primilor paşi, se pare că din 2020 tehnologie 5G va prinde aripi şi va deveni principalul punct de atracţie al operatorilor telecom. Anul viitor va fi cel al smartphone-urilor 5G din ce în ce mai accesibile, urmând ca din 2021 să avem şi telefoane de buget cu 5G…
Vivo U3 – baterie de 5000 mAh, cameră foto triplă şi display FullHD+
Din 2020 vom auzi mult mai multe lucruri despre Vivo pe plan local, tocmai de aceea puteţi lua în calcul şi device-uri de la acest producător pentru o viitoare achiziţie. Cel mai nou smartphone al companiei chineze este Vivo U3, un telefon destul de bine echilibrat din punct de vedere hardware:
HBO a mărit cu 1 euro preţul abonamentului pentru HBO GO
HBO a început să îşi informeze abonaţii că începând cu data de 21 noiembrie va mări cu 1 euro preţul abonamentelui pentru HBO GO.
Oferta zilei: OnePlus 7 cu 8 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare de la 1710 lei
OnePlus 7 este unul dintre cele mai puternice smartphone-uri din 2019, iar spre bucuria utilizatorilor săi acest device a primit şi actualizarea la Android 10 (cea mai recentă versiune a sistemului de operare Google). Telefonul se evidenţiază în primul rând prin:
Huawei Enjoy 10 – detalii oficiale, imagini şi preţ
Aşa cum vă spuneam într-un articol anterior, compania chineză a anunţat ieri un nou device de buget: Huawei Enjoy 10. Acesta are un design comun pentru 2019, vine cu cameră frontală tip bulină, funcţie GPU Turbo 3.0 si o cameră foto duală cu senzor principal de 48 Megapixeli şi tehnologie AI.
Huawei Nova 5z va fi lansat oficial pe 21 octombrie
Huawei urmează a anunţa pe 21 octombrie un nou smartphone mid-range: Huawei Nova 5z. La prima vedere acest device aduce foarte mult cu Huawei Nova 5i Pro, model lansat de producătorul chinez în vara acestui an.
De ce renunţă producătorii la camera frontală tip pop-up ?
În 2019 au apărut câteva smartphone-uri cu cameră frontală tip pop-up foarte interesante, printre cele mai cunoscute fiind OnePlus 7 Pro / 7T Pro şi Xiaomi Mi 9T / Mi 9T Pro. Avantajul acestui sistem este acela că permite producătorilor să vină cu un ecran FullView complet, fără niciun “intrus” în zona frontală. Aceste display-uri…
Huawei MediaPad M7 ar putea fi prima tabletă cu camera frontală sub forma unui decupaj bulină în ecran
Se pare că moda camerelor frontale integrate sub diverse forme direct în ecran va lovi cât de curând şi piaţa tabletelor. Primul astfel de device ar putea fi Huawei MediaPad M7, tabletă ce urmează a fi lansată în prima parte a anului viitor.
Oppo Realme 3 Pro – review
BBK Electronics este un gigant chinez specializat în producţia de produse electronice, în special smartphone-uri. Din grup fac parte Vivo, Oppo şi OnePlus şi toate trei se pregătesc să intre oficial şi în România. Acestea au început să angajeze deja oameni în puncte cheie, iar din 2020 cred că vom putea comanda cu toată încrederea…
Biserica Catolică a lansat un fel de brăţară inteligentă cu mătănii pentru rugăciune
Pentru că tehnologia este prezentă în vieţile noastre în fel şi chip, biserica nu putea să rămână în urmă din acest punct de vedere. Biserica Catolică a lansat prima pereche de mătănii inteligente denumite Click to Pray eRosary. Acestea au forma unei brăţări pentru a putea fi uşor purtate de către credincioşi.
Motorola Moto G8, G8 Plus şi G8 Play vor fi anunţate pe 24 octombrie
Motorola o duce foarte bine în America de Sud, vânzările companiei în acea parte a lumii fiind consistente. De aceea există anumite modele disponibile exclusiv pentru ţările din zona respectivă, iar altele globale sunt lansate în premieră de obicei în Brazilia. Aşa este şi cazul modelelor Motorola Moto G8, G8 Plus şi G8 Play ce…
Comandă OnePlus 7T şi OnePlus 7T Pro cu o reducere de 10 euro la accesorii
Peste doar câteva ore OnePlus 7T şi OnePlus 7T Pro vor putea fi achiziţionate prin intermediului site-ului oficial OnePlus.com/ro. Cele două device-uri rămân în continuare opţiuni excelente pentru cei care caută un smartphone complet, mai ales că preţurile au rămas competitive.
Xiaomi a publicat o listă cu 28 de smartphone-uri care vor primi anul acesta update la MIUI 11 Global
Xiaomi a organizat astăzi în India un eveniment de lansare în această ţară a smartphone-urilor Xiaomi Redmi Note 8 şi Redmi Note 8 Pro, cât şi a versiunii globale de MIUI 11.
Digi Mobil anunţă extinderea internetului pe mobil 4G în banda de frecvenţe de 900 MHz
Chiar dacă în această perioadă strategia principală a operatorilor telecom este strâns legată de tehnologia 5G, unii dintre ei continuă să aducă îmbunătăţiri şi celorlalte. Digi Mobil are una dintre cele mai slabe acoperiri 4G la nivel naţional, operatorul funcţionând doar în benzile de 2100 şi 2600 MHz.
Huawei Enjoy 10 va fi lansat oficial pe 18 octombrie
Huawei pregăteşte un nou device de buget, unul care se doreşte a oferi un raport calitate-preţ potrivit clasei sale de preţ: Huawei Enjoy 10. Telefonul a apărut de ceva timp la bursa zvonurilor, astfel că se cunosc destul de multe informaţii despre acesta:
Un oficial Xiaomi a explicat de ce au ales procesorul Qualcomm Snapdragon 439 pentru Xiaomi Redmi 8
Noua serie de smartphone-uri Xiaomi Redmi 8 include deja doi membrii importanţi (Xiaomi Redmi 8 şi Redmi 8A) şi chiar dacă vorbim de modele de buget cu actualizări importante comparativ cu generaţia anterioară, un aspect a ridicat numeroase semne de întrebare printre pasionaţi în ale tehnologiei.
Apple Pay disponibil acum şi la Raiffeisen Bank
În vara acestui an Apple Pay se lansa oficial în România, iar la momentul respectiv serviciul devenea disponibil la 7 parteneri:
Google Pixel 4 XL – procesor Qualcomm Snapdragon 855, cameră foto duală şi difuzoare stereo
Alături de Google Pixel 4, compania americană a prezentat şi Google Pixel 4 XL, o versiunea mai mare a primul model. Diferenţele între cele două device-uri sunt minime, acestea referindu-se în special la dimensiuni:
Google Pixel 4 – display cu o rată de refresh de 90Hz şi sistem de control prin gesturi
Aşa cum probabil ştiţi, Google a lansat oficial ieri mult aşteptatele smartphone-uri Google Pixel 4 şi Pixel 4 XL. Chiar dacă compania americană nu prea este inspirată în ale design-ului, un lucru este clar: Google ştie (poate cel mai bine) să optimizeze soft-ul camerelor foto. Probabil acesta este şi principalul avantaj al device-urilor Pixel.
Ofertele Zilei: căştile bluetooth Xiaomi Redmi AirDots şi Xiaomi Mi AirDots la preţuri excelente
Începutul de săptămână ne aduce două oferte foarte bune pentru căştile bluetooth TWS (true wireless stereo) Xiaomi Redmi AirDots şi Xiaomi Mi AirDots.
Vodafone promovează smartphone-ul Vodafone C9 + cartelă preplătită cu 30 GB internet în magazinele Kaufland
Dacă Telekom se promovează prin intermediul Mega Image, începând din 16 octombrie Vodafone se va promova prin intermediul Kaufland.
Costul de producţie estimativ al unui iPhone 11 Pro Max de 512 GB ar fi de 490.5 dolari
A devenit cumva o tradiţie ca smartphone-urile de top, cele mai mediatizate, să fie analizate şi verificate la sânge. Una dintre aceste verificări clasice are legătură cu costul de producţie estimativ al device-ului respectiv, iar în articolul de faţă vom discuta despre acest aspect pentru iPhone 11 Pro Max.
Xiaomi Redmi K30 va renunţa la camera frontală tip pop-up şi va veni într-o variantă 5G
În cadrul evenimentului de lansare a smartphone-ului Xiaomi Redmi 8 în China, un oficial al companiei chineze a prezentat şi primele detalii despre viitorul Xiaomi Redmi K30.
Oppo Realme X2 Pro – un nou candidat la titulatura de “flagship killer”
Ştim că Oppo nu este un brand tocmai ieftin, însă compania chineză dovedeşte deja prin brandul secundar Realme că ştie să facă şi smartphone-uri bune la preţuri mult mai avantajoase. Un nou astfel de exemplu este Oppo Realme X2 Pro, device care candidează la titulatura de “flagship killer”.
Facebook amână lansarea monedei digitale Libra
Facebook îşi dorea să lanseze moneda digitală Libra până la finalul anului viitor, însă acest lucru nu se va mai întâmpla. Compania americană a anunţat amânarea acestei lansări pentru o perioadă nespecificată încă.