Cosmin Mușat

Xiaomi Redmi K20 – specificaţii posibile pentru ceea ce se anunţă a fi flagship killer-ul din 2019

/
/
17 mai 19
/
Xiaomi ne pregăteşte o surpriză pentru acest sfârşit de primăvară, toate sursele oficiale şi neoficiale susţinând că Xiaomi Redmi K20 va fi acel flagship killer pe care toţi îl aşteptăm. Acest smartphone ar putea fi urmaşul succesului de anul trecut Xiaomi Pocophone F1.

ASUS ZenFone 6 – flagship cu cameră foto rabatabilă, baterie de 5000 mAh şi preţ atrăgător

/
/
17 mai 19
/
ASUS a organizat ieri un eveniment de lansare în Valencia pentru noul său flagship ASUS ZenFone 6. Colegul meu Emil a fost prezent la acest eveniment, iar în orele / zilele următoare va reveni cu detalii calde despre smartphone şi nu numai.

Avea nevoie OnePlus de Robert Downey Jr drept brand ambasador ?

/
/
17 mai 19
/
OnePlus, compania care a atras admiraţia tuturor printr-o strategie simplă şi corectă schimbă regulile jocului şi încearcă să intre la masa bogaţilor. Oare această trecere de la un start-up de succes, la un producător cu pretenţii va fi apreciată de fani ?

Xiaomi Mi 9 în versiunea globală ajunge la un preţ de sub 1750 lei

/
/
16 mai 19
/
În condiţiile în care OnePlus a depăşit faza de flagship killer, cred că în acest moment acest termen i se poate atribui smartphone-ului Xiaomi Mi 9 (probabil până la lansarea Xiaomi Redmi K20).

Nokia 4.2 este disponibil comercial şi în România

/
/
16 mai 19
/
Unul dintre smartphone-urile anunţate de HMD Global în cadrul MWC Barcelona 2019 a fost Nokia 4.2. Chiar dacă este un telefon de buget, acesta se prezintă destul de bine din punct de vedere hardware:

Motorola One Vision – display CinemaVision cu aspect 21:9, procesor Exynos şi 128 GB spaţiu de stocare

/
/
15 mai 19
/
Aşa cum era de aşteptat, Motorola a anunţat în urmă cu doar câteva ore smartphone-ul mid-range Motorola One Vision. Acesta se evidenţiază în primul rând prin ecranul CinemaVision cu aspect 21:9, prin camera frontală tip bulină integrată lateral stânga şi printr-un ansamblu hardware mulţumitor:

Şoferii Uber, Bolt (fost Taxify) şi Clever vor putea fi amendaţi de Poliţie începând din 16 mai

/
/
15 mai 19
/
Modificările aduse legii taximetriei aprobate în şedinta de guvern din 29 martie vor intra în vigoare de mâine, 16 mai. Prin aceste modificări a fost eliminată sintagma “în mod repetat” astfel încât “sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi personalor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal”.

Digi C1, R1 şi K1 – primele smartphone-uri sub brand propriu Digi Mobil

/
/
15 mai 19
/
În urmă cu doar câteva ore Digi România a anunţat primele smartphone-uri sub brand propriu pentru Digi Mobil. Vorbim de trei telefoane: Digi C1 şi R1 de buget şi Digi K1 mid-range.

OnePlus 7 Pro – detalii complete, preţ şi disponibilitate la comandă în România

/
/
15 mai 19
/
Adevăratul pariu al lansării din această seară a fost, este şi va fi OnePlus 7 Pro. Smartphone-ul integrează tot ce poate oferi mai bun OnePlus în acest moment, iar experienţa ultimilor ani ne-a învăţat că producătorul chinez chiar ştie să facă device-uri excelente.

OnePlus 7 – detalii oficiale, imagini şi preţ

/
/
14 mai 19
/
În urmă cu doar câteva ore OnePlus şi-a lansat colecţia primăvară-vară de telefoane premium. Primul dintre ele şi cel despre care producătorul chinez a vorbit cel mai puţin este OnePlus 7. La nivel estetic smartphone-ul este aproape identic cu OnePlus 6T, diferenţe vizibile fiind prezente doar la nivel hardware:

Huawei Y9 Prime 2019 – smartphone mid-range cu cameră frontală tip periscop

/
/
14 mai 19
/
Dacă în urmă cu doar câteva zile Huawei anunţa primul său smartphone cu cameră frontală tip periscop, Huawei P Smart Z, compania chineză continuă trendul şi prezintă un al doilea asfel de telefon: Huawei Y9 Prime 2019.

Lenovo ThinkPad X1 – prototipul primului laptop cu ecran pliabil

/
/
14 mai 19
/
Chiar dacă suntem la începutul acestei tehnologii, este clar că viitorul este cel al device-urilor pliabile. După ce Samsung şi Huawei au spart gheaţa cu primele smartphone-uri pliabile, Lenovo prezintă primul prototip de laptop cu ecran pliabil.

OnePlus 7 Pro şi primele fotografii reale cu smartphone-ul înainte de lansare

/
/
13 mai 19
/
OnePlus 7 Pro este cel mai mediatizat smartphone al momentului, iar peste doar câteva ore acest device va fi anunţat oficial împreună cu OnePlus 7 în cadrul unor evenimente organizate simultan la New York, Londra şi Bangalore.

Prima maşină electrică Dacia ar putea fi achiziţionată în România la un preţ de aproximativ 14.000 euro

/
/
13 mai 19
/
Renault a lansat luna trecută la Salonul Auto de la Shanghai prima sa maşină electrică destinată pieţei chineze: Renault City K-ZE. Acest model va costa în China echivalentul a 15.000 de euro, iar cele mai noi veşti din Franţa susţin că prima maşină electrică a celor de la Dacia va fi similară cu acest model…

Programul “Rabla pentru electrocasnice 2019” va include vouchere şi pentru televizoare sau maşini de spălat vase

/
/
13 mai 19
/
Programul “Rabla pentru electrocasnice 2019” a intrat deja pe ultima sută de metri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, anunţând că în câteva săptămâni acesta va fi disponibil cetăţenilor.

Vorke Z7 – TV Box cu 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare şi redare 6K

/
/
12 mai 19
/
Unul dintre cele mai noi TV Box-uri chinezeşti este Vorke Z7. Chiar dacă vorbim de un device cu preţ mediu, acesta vine la pachet cu un hardware foarte capabil, producătorul susţinând chiar că poate reda conţinut 6K.

Japonia testează noul tren Alfa-X, unul care poate ajunge la un maxim de 400 km/h

/
/
12 mai 19
/
Dacă în România avem trenuri cu o viteză medie de 40 – 50 km/h, în Japonia se doreşte ca într-un viitor apropiat să se ajungă la viteze de 400 – 500 km/h. Dacă pentru noi acest lucru este o utopie, pentru ei este un plan cu finalitate în maxim 10 ani.

Primul clip video şi noi imagini cu flagship-ul ASUS ZenFone 6

/
/
12 mai 19
/
Pe data de 16 mai ASUS îşi va anunţa flagship-ul pe 2019 şi anume ASUS ZenFone 6. Din primele imagini clare cu noul smartphone observăm că device-ul va avea un ecran fără breton, camera frontală urmând a fi integrată într-un mecanism slider cu deschidere manuală în stilul celui prezent pe Xiaomi Mi Mix 3.

Motorola One Vision – smartphone mid-range parte a programul Android One cu display 21:9

/
/
12 mai 19
/
Pe 15 mai Motorola va anunţa în Europa noul Motorola One Vision. Vorbim despre un smartphone mid-range parte a programului Android One (adică va integra cea mai pură versiune a sistemului de operare Android) ce va dispune şi de un display cu aspect 21:9 (celebru după apariţia modelelor Sony Xperia 1, Xperia 10 şi Xperia…

Tehnologia 5G ar putea influenţa în mod negativ predicţiile meteorologice

/
/
12 mai 19
/
În lumea întreaga au apărut voci care susţin că tehnologia 5G pentru prezent este echivalentă cu apariţia motorului cu abur pentru revoluţia industrială din secolele 18 – 19. Este clar că vorbim de ceva mare, ceva care va duce dezvoltarea umană la un alt nivel pe care în acest moment nu îl putem concepe (cel…

Telekom România a anunţat rezultate financiare pentru primul trimestru din 2019

/
/
10 mai 19
/
Telekom România a anunţat ce rezultate financiare a obţinut în primul trimestru din 2019. Veniturile companiei continuă să fie în scădere, acestea ajungând la 216.6 milioane euro, cu 4.4% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. EBITDA ajustată s-a ridicat la 26.2 milioane de euro, în scădere cu 20.8% faţă de aceeaşi perioadă…

Cubot Quest Lite şi Cubot Quest – smartphone-uri rugged cu design plăcut şi o grosime de doar 8.8 mm

/
/
10 mai 19
/
Chiar dacă marile companii au abandonat nişa smartphone-urilor rugged, cele mici mai prind câte o gură de aer (financiar vorbind) prin această categorie de telefoane. Cubot este unul dintre producătorii chinezi care continuă să lanseze device-uri rezistente şi foarte rezistente, ultimele două modele anunţate fiind Cubot Quest Lite şi Cubot Quest.

Samsung GALAXY J7 Prime 2 a primit update la Android 9.0 Pie

/
/
10 mai 19
/
Utilizatorii de Samsung GALAXY J7 Prime 2 încep acest weekend cu o veste foarte bună: producătorul sud-coreean a început să distribuie update-ul la Android 9.0 Pie.

Sharp AQUOS R3 – display cu rată de refresh de 120 HZ şi două bretoane

/
/
10 mai 19
/
Sharp AQUOS R3 este unul dintre cele mai ciudăţele smartphone-uri din punct de vedere estetic, mai ales în zona frontală acolo unde are două bretoane: unul tip picătură de apă în zona superioară şi un altul mai mare în zona inferioară ce integrează scannerul de amprentă.

Xiaomi Mi 8 Lite şi Xiaomi Redmi Note 7 la preţuri excelente

/
/
9 mai 19
/
Xiaomi Mi 8 Lite şi Xiaomi Redmi Note 7 sunt două smartphone-uri mid-range similare ca hardware, însă uşor diferite ca design.