Cosmin Mușat
Vânzările de tablete se află într-o continuă scădere la nivel global
Se pare că perioada de boom a vânzărilor de tablete a trecut, iar acum ne aflăm într-o etapă în care smartphone-urile de 5.5 – 6.0 inci canibalizează vânzările tabletelor de 7, respectiv 8 inci.
OnePlus Two şi primul preţ din România
OnePlus Two a fost prezentat oficial în urmă cu câteva ore şi deja peste 750.000 de doritori s-au înscris pentru a primi o invitaţie care să le permită achiziţionarea acestui smartphone.
Meizu M2 – smartphone cu 2 GB RAM la 100 dolari
În urmă cu câteva zile vă scriam de faptul că Meizu a trimis invitaţiile de presă pentru lansarea device-ului Meizu M2 sub o formă inedită: prin intermediul unui telefon Nokia 1110. Atunci spuneam că sunt şanse foarte mari ca noul smartphone Meizu să aibă un preţ de lansare de maxim 100 de dolari şi acest…
Elephone Vowney – smartphone cu display 2K, 3 GB RAM şi cameră foto de 21 megapixeli
Elephone este un producător chinez destul de cunoscut în Asia, având un succes extraordinar cu două device-uri despre care am scris şi pe gadget.ro: Elephone P7000 şi Elephone P8000. Compania se pregăteşte să lanseze la sfârşitul lunii august cel mai puternic telefon al său denumit Elephone Vowney.
Motorola Moto X Style şi Moto X Play – telefoane de top din segmente diferite
Dacă mai devreme vă scriam că Motorola a lansat noul smartphone Motorola Moto G (3rd gen), compania asiatică cu rădăcini americane a mai prezentat oficial încă două device-uri: Motorola Moto X Style şi Moto X Play.
Motorola Moto G (3rd gen) – detalii oficiale şi un prim preţ
Motorola a anunţat noul smartphone Motorola Moto G (3rd gen). Acesta este un device midrange care vine în două variante: cu 1 GB RAM + 8 GB memorie internă şi 2 GB RAM + 16 GB memorie internă. Prima versiune va costa aproximativ 185 de dolari, în timp ce varianta mai puternică se va comercializa…
OnePlus Two – detalii oficiale, imagini şi un preţ atractiv
Aşteptarea pentru OnePlus Two a luat sfârşit. Acesta a fost lansat ieri într-o manieră inedită, prin live streaming în format VR. Prin intermediul unei perechi de ochelari dedicaţi şi a unui telefon compatibil cu aceştia, cei interesaţi s-au “teleportat” în sediul companiei OnePlus unde a avut loc prezentarea oficială a noului device.
Teclast X98 Air 3G – tabletă dual-boot cu memorie internă de 64 GB
Teclast X98 Air 3G este o tabletă dual-boot care cel puţin în teorie oferă foarte multe. Aceasta se poate comanda la un preţ de 201.20 dolari pe site-ul gearbest.com (la această sumă se pot adăuga TVA şi taxe vamale), iar pentru această sumă primiţi: tabletă cu două sisteme de operare: Android 4.4 KitKat şi Windows…
Meizu M2 și invitația de presă ascunsă într-un Nokia 1110
Meizu se pregăteşte de lansarea smartphone-ului Meizu M2, iar pentru a prefaţa acest lucru a trimis invitaţiile de presă sub o formă inedită.
ZOPO Speed 7 şi Speed 7 Plus – detalii oficiale, imagini şi preţ
Producătorul chinez ZOPO a lansat două noi telefoane cu un raport hardware-preţ bun: ZOPO Speed 7 şi ZOPO Speed 7 Plus. Cele două device-uri sunt foarte asemănătoare, singurele diferenţe vizibile regăsindu-se la nivel de baterie (2500 mAh vs 3000 mAh) şi display (5.0 inci vs 5.5 inci).
Flanco Discount Night – 12 ore de super “reduceri”
Începând de la ora 20:00 Flanco a lansat pentru 12 ore campania Discount Night. În cadrul acesteia putem găsi reduceri de până 65% la diverse gadget-uri. Am tras şi eu o privire câteva minute şi sincer să vă spun sunt uşor dezamăgit, din nou.
Desire 626, Desire 526 și Desire 520 – telefoane ieftine sub brandul HTC
HTC a prezentat smartphone-urile Desire 626, Desire 626s, Desire 526 şi Desire 520. Cele 4 device-uri sunt încadrate de producător în zona terminalelor de buget, iar cel mai scump va costa sub 200 de dolari. Telefoanele seamănă foarte mult între ele, existând câteva diferenţe doar la nivelul display-ului şi a cantităţii de memorie RAM.
ZTE Axon Pro – smartphone cu cameră foto duală şi display QHD
În urmă cu câteva zile vă scriam de un nou smartphone de top denumit ZTE Axon Pro. Acesta a fost lansat oficial în Statele Unite ale Americii şi aduce câteva dotări interesante la un preţ relativ decent: cameră foto duală (13 megapixeli + 2 megapixeli), tehnologie Qualcomm Quick Charge 2.0 şi display QHD.
Huawei M2 – tabletă de 8 inci cu display FullHD şi doar 7.8 mm grosime
Huawei a lansat în cadrul unei conferinţe de la Beijing noua tabletă Huawei M2. Acest device are un corp realizat în proporţie de 99.5% din metal, o grosime de doar 7.8 mm, două difuzoare de 1W fiecare cu tehnologie Harman Kardon şi are încorporat 2 antene pentru o acoperire cât mai bună.
Elephone se pregăteşte de lansarea unui sub-brand denumit Trunk
Elephone a devenit foarte cunoscut în ţara noastră prin smartphone-urile Elephone P7000 şi Elephone P8000. Acestea au atras prin preţuri foarte bune şi campanii de marketing complicate, dar de impact. Chiar dacă în sine nu este o companie foarte mare, planurile ei sunt de durată şi destul de complexe. Dacă Lenovo doreşte lansarea sub-brand-ului ZUK,…
Google Nexus 5 (2015) obţine un punctaj record în AnTuTu Benchmark
Google a dezamăgit cu Nexus 6, iar acest lucru s-a reflectat foarte clar în vânzări. Deoarece strategia de anul trecut a fost un eşec, compania americană revine la planul avut cu Nexus 4 şi Nexus 5, acela de a lansa un smartphone mai mic, mai uşor şi mai ieftin.
No.1 X6800 – primul smartphone care va funcţiona şi după ce bateria ajunge la 0%
No.1 X6800 este un smartphone rugged care cu siguranţă nu prezintă interes pentru ţara noastră, însă chiar şi în aceste condiţii nu l-am putut trece cu vederea în condiţiile în care oferă o facilitate destul de interesantă. Producătorul afirmă că No.1 X6800 va putea funcţiona şi după ce bateria de 6800 mAh ajunge la 0%…
Există un încărcător ce poate alimenta până la 60 de device-uri în acelaşi timp
Darius vă scria mai devreme despre un încărcător auto ce poate alimenta simultan până la 3 dispozitive, iar acest lucru este excelent în condiţiile în care deseori se întâmplă să utilizăm 2-3 device-uri simultan. Dar ce aţi spune de un încărcător care ar putea alimenta până la 60 de gadget-uri simultan?
Samsung GALAXY A8 – smartphone elegant cu preţ pe măsură
Lansarea smartphone-ului Samsung Galaxy A8 este aproape, iar până în acest moment singura enigmă rămâne ziua în care acesta va fi prezentat oficial. Există numeroase “scăpări” în dot com care ne dezvăluie toate informaţiile hardware şi de design ale acestui device, iar acum suntem în măsură să vă transmitem şi un preţ estimativ.
Lenovo Vibe P1 – primele detalii pentru un nou smartphone midrange
Lenovo se pregăteşte să lanseze un nou smartphone midrange denumit Lenovo Vibe P1. Informaţii hardware despre acest device au apărut în raportul TENAA, iar la prima vedere pare a fi un telefon ce nu cred că va depăşi preţul de 150-200 dolari.
Oukitel U8 – review
În ultimele două săptămâni am utilizat Oukitel U8 ca al doilea telefon şi pot spune că în această perioadă mi-a lăsat o impresie destul de bună. Smartphone-ul ne-a venit în teste de la coolicool.com, iar experienţa de utilizare a fost una plăcută şi interesantă.
Evolio S4 Cobalt – detalii oficiale, imagini şi preţ
Evolio a lansat un nou smartphone de buget denumit Evolio S4 Cobalt. Acesta este un terminal dual-sim cu procesor quad-core şi un design atrăgător cu carcasă spate anti-alunecare. Preţul acestui device este de 349 lei şi poate fi comandat de pe site-ul oficial evolioshop.com.
RCS & RDS lansează oferta “Vino cu prietenii !” cu reduceri de 50% la abonament Digi Mobil
RCS & RDS continuă campania pentru atragerea de noi clienţi Digi Mobil prin noua ofertă “Vino cu prietenii !”. Aceasta se desfăşoară în perioada 9 iulie – 31 august şi este destinată doar persoanelor fizice care încheie unul sau mai multe abonamente din gama Optim 2, 3, 5 sau Nelimitat şi/sau Complet 2, 3 sau…
Blackview Alife P1 Pro – detalii oficiale, imagini şi preţ
Blackview este o altă companie asiatică care doreşte să se facă cunoscută în această lume a smartphone-urilor chinezeşti cu preţuri cât mai atractive. Cel puţin aceştia şi-au ales un nume mai normal, cu o oarecare rezonanţă în limba engleză.
Recomandarea zilei: LG G4 varianta dual-sim la 2499 lei
LG ne-a obişnuit în ultima perioadă să lanseze smartphone-uri cu preţuri foarte mari, iar la aproximativ 2-3 luni să le scadă preţurile cu 10-20%. LG G4 este un alt exemplu care susţine această teorie. În prima perioadă de după lansare smartphone-ul se comercializa în România la peste 3000 lei varianta cu piele.