Bursa zvonurilor: CEO-ul Dacia este hotărât să demisioneze

gAuto
/
/
31 aug. 25
/

Renault Group a trecut prin câteva modificări în ultima perioadă, una dintre cele mai recente fiind cea de schimbare a CEO-ului. În luna iunie fostul CEO, Luca de Meo, a decis să plece la grupul Kering, proprietarul unor mărci cunoscute precum Gucci sau Yves Saint Laurent.

Locul lăsat liber de acesta a fost dorit de mai mulţi oameni importanţi din grup, inclusiv de către CEO-ul Dacia, Denis le Vot. Câştigătorul a fost Francois Provost, fostul Director de Achiziții, Parteneriate și Afaceri Publice, rezultat care l-a nemulţumit pe Denis le Vot.

Presa franceză susţine că dezamăgirea este atât de mare încât CEO-ul Dacia este hotărât să demisioneze în toamna acestui an. Informaţia a fost publicată pe surse, iar cum lucrurile se pot schimba de la o zi la alta, am încadrat-o corespunzător la rubrica „bursa zvonurilor”.

Denis le Vot este la conducerea Dacia din 2021, iar de atunci şi până în prezent, evoluţia mărcii româneşti a fost impresionantă. Mai toate noutăţile aduse au prins bine, inclusiv proaspătul SUV Dacia Bigster, cel care în doar câteva luni a ajuns în topul celor mai bine vândute modele din clasa sa în Europa.

Rămâne de văzut dacă Denis le Vot va pleca sau nu de la Dacia, cert este că brandul românesc impresionează în Uniunea Europeană, în primele 7 luni ale anului reuşind să înmatriculeze 339.228 maşini, în creştere cu 2.9% an pe an, cifră care îi permite să fie pe locul 7 în rândul mărcilor auto.

Sursa: profit.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.

CEO-ul Toyota avertizează că eficienţa în producţie a producătorilor auto chinezi este remarcabilă şi cine nu se adaptează, dispare (Toyota pregăteşte tăieri de costuri în fabricile sale)

Pe 25 martie 2026 a fost organizată reuniunea anuală „Toyota Supply Partners Convention”, o convenţie a furnizorilor Toyota la care au participat executivi de la 484 de parteneri.