Google

Comisia Europeană a amendat Google cu 5 miliarde de dolari, iar reacţia lui Donald Trump nu s-a lăsat aşteptată

/
/
19 iul. 18
/
Ştirea ultimelor 48 de ore este aceea că Google a fost amendată de Comisia Europeană cu 4.34 miliarde de euro, adică undeva la 5 miliarde de dolari. Media din întreaga lume a scris despre acest subiect, de aceea bănuiesc că ştiţi cam despre ce este vorba.

Google Pixel 3 şi Pixel 3 XL – imagini detaliate şi primele specificaţii

/
/
29 iun. 18
/
Google Pixel 3 şi Pixel 3 XL sunt două smartphone-uri a căror lansare se aşteaptă a fi făcută undeva în luna octombrie a acestui an (cel mai probabil pe 4 octombrie) şi chiar dacă mai sunt luni bune până la respectivul eveniment, iată că au apărut deja primele imagini cu device-urile.

LG şi Google au lansat un display OLED dedicat aplicaţiilor VR/AR

/
/
24 mai 18
/
Viitorul tehnologiilor VR şi AR sună promiţător, mai ales că toţi jucătorii importanţi din lumea IT investesc în această nişă. În cadrul expoziţiei Display Week 2018 ce a avut loc la Los Angeles, LG şi Google au lansat un display OLED optimizat pentru aplicaţii mobile VR şi AR cu o rezoluţie de 18 megapixeli.

Allview introduce serviciul de mesagerie RCS Google pe 19 smartphone-uri

/
/
5 mai 18
/
Allview a anunţat introducerea serviciului de mesagerie Rich Communication Services (RCS) Google pe 19 dintre smartphone-urile companiei. Serviciul va putea fi accesat din rețelele Orange și Vodafone.

Google testează introducerea reclamelor video în Play Store

/
/
17 mart. 18
/
Companii precum Google, Facebook sau Apple caută în permanenţă diferite modalităţi de monetizare astfel încât să nu îndepărteze utilizatorul de conţinutul oferit. Mai nou se pare că Google îşi doreşte să introducă reclame video în Play Store,  iar de câteva zile a demarat o serie de teste pentru a descoperi cum să le implementeze astfel…

Google Nexus 6P, Nexus 5X şi Pixel C nu vor primi update oficial la Android P

/
/
7 mart. 18
/
Google a lansat prima versiune a sistemului de operare Android P, aşa numitul Android P Developer Preview. Acesta este disponibil doar pentru Google Pixel, Pixel 2, Pixel XL şi Pixel 2 XL, asta înseamnă că Google Nexus 6P, Nexus 5X şi Pixel C vor rămâne blocate la versiunea oficială Android 8.1 Oreo.

În 2017 au fost eliminate din Google Play peste 700.000 aplicaţii cu probleme

/
/
1 feb. 18
/
Chiar dacă unele aplicatii infestate reuşesc să ajungă în Google Play şi ulterior pe smartphone-urile utilizatorilor, compania americană acordă maximă atenţie procesului de analiză a aplicaţiilor candidate la listarea în Google Play.

„Achiziția” HTC de către Google a primit aprobările necesare

/
/
30 ian. 18
/
Am pus achiziția între ghilimele pentru că pentru 1.1 miliarde dolari, Google nu a cumpărat întreaga echipă a HTC. 

Google lucrează la un smartphone de 31 dolari pentru programul Android Go

/
/
3 ian. 18
/
Google tratează cu foarte mare seriozitate programul Android Go, producători importanţi anunţând deja că vor lansa smartphone-uri cu acest sistem de operare (Nokia, Huawei etc.).

Doar 0.5% dintre smartphone-urile cu Android rulează 8.0 Oreo

/
/
12 dec. 17
/
Versiunea Android 8.0 Oreo a fost lansată oficial în luna august a acestui an şi chiar dacă de atunci au trecut aproximativ 4 luni, la ora actuală în lume doar 0.5% dintre smartphone-uri beneficiază de aceasta (tot 0.5% telefoane utilizează versiunea Ice Cream Sandwich anunţată în urmă cu mai bine de 6 ani).

Datally – aplicaţie Google care te ajută să reduci consumul de date mobile

/
/
2 dec. 17
/
Google a lansat în urmă cu doar 3 zile aplicaţia Datally care poate ajuta utilizatorii să economisească traficul de date consumat pe smartphone. Noua aplicaţie monitorizează în permanenţă activitatea device-ului în ceea ce priveşte utilizarea internetului pe mobil, iar în funcţie de datele culese poate oferi recomandări personalizate utilizatorilor.

Probleme legate de încărcarea rapidă a bateriei de pe Google Pixel 2 XL

/
/
6 nov. 17
/
La prezentarea oficială a smartphone-ului Google Pixel 2 XL, compania americană a evidenţiat tehnologia Quick Charge 4+ de încărcare rapidă a bateriei  În teorie aceasta sună foarte bine, însă atunci când încarci o baterie de 3520 mAh chiar şi în 150 de minute, apar unele semne de întrebare.

Utilizatorii Android vor putea testa aplicaţiile înainte de a le instala / cumpăra

/
/
21 oct. 17
/
În cadrul Google I/O 2016 compania americană a prezentat Instant Apps, adică o modalitate prin care utilizatorilor li se va permite testarea unei aplicaţii înainte de a o instala / cumpăra. Practic orice aplicaţie cu suport Instant Apps va avea un link care va trimite utilizatorul către un fel de demo ce va avea menirea…

Xiaomi Mi A1 debutează în piețele din Europa

/
/
6 oct. 17
/
Xiaomi Mi A1 este Pixelul celor interesați de un smartphone de tip best-buy cu Android în stadiu nativ și suport software, direct de la Google (face parte din programul Android One). 

Ce alte gadget-uri a mai lansat Google ?

/
/
5 oct. 17
/
Alături de smartphone-urile Google Pixel 2 şi Google Pixel 2 XL, compania americană a mai prezentat şi alte gadget-uri interesante, de data aceasta cu preţuri mai decente. Să le luăm pe rând.

Urmărește live lansarea lui Google Pixel 2 și Pixel 2 XL, de la 19.00

/
/
4 oct. 17
/
A sosit și momentul așteptat de cei interesați de noile vârfuri de gamă din portofoliul Google: Pixel 2 fabricat de către HTC și Pixel 2 XL ce a căzut în sarcina LG. 

Google Pixel 2 și Pixel 2 XL – imagini detaliate, difuzoare frontale stereo

/
/
3 oct. 17
/
Evleaks a publicat imagini ce par a fi preluate direct din kitul de presă pentru Pixel 2 și Pixel XL 2. Trebui să vă reamintesc că Google Pixel 2 este fabricat de către HTC, iar Pixel 2 XL de către LG. 

Google Pixel 2 – fără slot pentru cartelă SIM

/
/
28 sept. 17
/
Trebuie să punctez că suntem la bursa zvonurilor, iar detaliile oficiale pentru Pixel 2 și Pixel XL 2 le vom afla pe 4 octombrie. 

Android One Moto X4 este primul telefon confirmat că va primi update la Android P

/
/
23 sept. 17
/
Google a lansat în urmă cu doar câteva ore smartphone-ul Android One Moto X4. După cum probabil v-aţi dat seama din denumire, telefonul este parte din programul Android One, iar Google a anunţat deja că device-ul va primi până la sfârşitul anului update la Android 8.0 Oreo, iar anul viitor va fi unul dintre primele…

HTC nu renunţă la divizia de smartphone-uri. Google preia doar o parte din angajaţi

/
/
21 sept. 17
/
Toate zvonurile din ultima perioadă confirmau preluarea diviziei de smartphone-uri HTC de către Google. Chiar dacă a existat acel sâmbure de adevăr, informaţiile nu au fost cele mai exacte, iar tranzacţia finală este una cu implicaţii mult mai puţine.

În câteva ore achiziţia HTC de către Google va deveni oficială

/
/
20 sept. 17
/
La începutul acestei luni zvonurile legate de achiziţia HTC de către Google s-au înmulţit, iar conform celor mai noi surse anunţul oficial va fi făcut pe 21 septembrie, adică în doar câteva ore. Informaţiile sunt susţinute şi de faptul că tranzacţionarea acţiunilor HTC au fost suspendate la bursa din Taiwan în aşteptarea anunţului oficial de…

Motorola pregăteşte un smartphone parte a programului Android One

/
/
9 sept. 17
/
Se pare că Google doreşte din răsputeri să relanseze programul Android One, adică o alternativă fezabilă pentru cei interesați de un smartphone cu Android în stadiu nativ, specificații decente la preț corect și update software venit direct din partea companiei americane.

Noua versiune Android va fi lansată comercial pe 21 august şi se va numi Android 8.0 Oreo

/
/
19 aug. 17
/
În mai puţin de 3 zile, mai exact pe 21 august la ora 21:40 (ora României) când în Statele Unite ale Americii va avea loc o eclipsă totală de soare (14:40 ora locală), Google va lansa comercial cea mai nouă iteraţie Android.

Uniunea Europeană pregăteşte o nouă amendă usturătoare pentru Google

/
/
7 iul. 17
/
În urmă cu doar câteva zile vă scriam că Uniunea Europeană a amendat Google cu peste 2.4 miliarde de euro pentru practici anticoncurenţiale. Oficialităţile europene au considerat că gigantul american s-a folosit de motorul de căutare spre a promova Google Shopping, serviciu de cumpărături și comparare a produselor.

Google Translate oferă traduceri mult mai precise din engleză în română şi invers

/
/
20 apr. 17
/
Google România a anunţat că de câteva zile Google Translate este mult mai precis în traducerile din engleză în română şi invers. Rezultatele mult îmbunătăţite se datorează implementării pentru limba română a tehnologiei neural translation, adică traducere neurală.