Brands
Allview V2 Viper S va primi update la Android 7.0 Nougat
Allview V2 Viper S este un smartphone lansat în octombrie 2016, iar în recenzia gadget.ro a lăsat per ansamblu o impresie pozitivă. Allview a anunţat că telefonul va primi update la Android 7.0 Nougat în cel de-al doilea trimestru al acestui an (martie – mai).
Samsung Galaxy C5 Pro – detalii oficiale, imagini şi preţ
Samsung va lansa în China pe data de 16 martie cel mai nou smartphone mid-range din portofoliul companiei: Samsung Galaxy C5 Pro. Chiar dacă mai sunt câteva zile până la prezentarea oficială, pe site-ul oficial Samsung China au fost publicate deja toate detaliile de interes pentru utilizatori.
Un oficial Huawei confirmă că nu avem nevoie de 6 / 8 GB RAM pe smartphone-uri
În ultimii ani a tot crescut cantitatea de memorie RAM utilizată pe smartphone-uri, iar dacă acum doi ani 4 GB erau etalon, la început de 2017 avem deja telefoane inteligente cu 8 GB RAM (ASUS Zenfone AR).
LG G4 şi LG V10 vor primi update la Android 7.0 Nougat în 2017
LG nu cred că intenţiona să mai ofere suport software celor două smartphone-uri, însă presiunea pusă de utilizatori le-a forţat puţin mâna şi pentru a demonstra că este o companie seriosă, au decis să lucreze la un ultim update major: Android 7.0 Nougat.
Am văzut la lucru noua gamă de televizoare Sony pentru 2017
La CES 2017 Sony a prezentat gama de televizoare cu care vrea să atace piața anul acesta, iar la început de martie am avut plăcerea de a participa la un eveniment în Budapesta unde le-am văzut și eu la lucru. Am avut parte de demonstrații comparative între modelele de anul trecut și cele pregătite pentru…
Nokia 3310 placat cu aur şi titan costă 1700 dolari
Ca să înţelegeţi ce impact a putut avea relansarea telefonului Nokia 3310 la nivel mondial, vă spunem că o companie din Rusia (Caviar) a prezentat o versiune placată cu aur şi titan + gravura chipului lui Vladimir Putin la un preţ de aproximativ 1700 dolari.
Xiaomi Mi Mix 2 ar putea avea un ecran AMOLED cu raport display / corp de 93%
Xiaomi Mi Mix este unul dintre puţinele smartphone-uri lansate în 2016 care a impresionat atât prin aspect, cât şi prin tehnologiile implementate. Vorbim de un phablet borderless pe trei laturi cu un raport display-corp de 91.3%.
Lenovo, Moto şi ZUK, toate aceste branduri vor fi promovate în viitor sub numele Motorola
Lenovo a reuşit cumva să reinventeze brandul Motorola, iar din 2016 popularitatea sa a crescut considerabil. Se pare că producătorul chinez a găsit cheia succesului, iar strategia sa cu bătaie lungă este una foarte clară: Motorola şi numai Motorola !
Cei care îşi doresc un LG G6 ar putea primi la achiziţie cadouri substanţiale
LG face tot posibilul să transforme într-un succes proaspătul lansat LG G6, iar după ce a renunţat la conceptul modular şi a prezentat telefonul mai devreme doar ca să aibă câteva săptămâni de vânzare în faţa Samsung cu al său Galaxy S8, compania sud-coreeană va oferi şi câteva cadouri interesante viitorilor cumpărători.
BlackBerry Aurora – primele detalii
TCL Communication a prezentat în urmă cu câteva zile smartphone-ul BlackBerry KEYone cu tastatură QWERTY şi Android 7.1 Nougat. Compania chineză a confirmat că anul acesta va mai lansa cel puţin două telefoane BlackBerry, iar primul dintre ele pare a se numi BlackBerry Aurora.
Samsung Galaxy Xcover 4 – informaţii oficiale pentru un nou smartphone rugged
Samsung nu a făcut prea mare agitaţie în jurul smartphone-ului Samsung Galaxy Xcover 4, iar acesta a fost prezentat în linişte de filiala germană a companiei sud-coreene. Vorbim de un telefon rugged cu rezistenţă sporită la tot felul de intemperii.
Câteva detalii şi sfaturi legate de soft-ul existent pe Lenovo ZUK Z2
Cred că review-ul pentru Lenovo ZUK Z2 este unul dintre cele mai aşteptate din perioada următoare. Am menţionat în urmă cu ceva timp că vom primi acest telefon în teste şi de atunci foarte mulţi cititori ne întreabă când vom publica recenzia acestui smartphone. Aceasta nu este încă gata, dar v-am pregătit un articol util…
Xiaomi Redmi 4X – telefon de buget cu preţ imbatabil şi autonomie ridicată
Cel de-al doilea smartphone prezentat de Xiaomi astăzi este Xiaomi Redmi 4X. Device-ul face parte din seria de buget “Redmi 4” cunoscută pentru raportul calitate-preţ excelent.