Diverse

Televizor OLED Panasonic TX-65FZ950E – review

/
/
17 dec. 18
/
Deși mulți dintre voi ați cerut review-uri pentru televizoare accesibile oricui, reprezentanții producătorilor continuă să ne trimită numai vârfuri de gamă. Este și normal așa ceva, fiecare vrea să etaleze ceea ce are mai bun, să formeze astfel o anumită imagine de marcă.

PRO şi CONTRA pentru OnePlus 6T. Merită sau nu investiţia ?

/
/
16 dec. 18
/
OnePlus nu este o companie care să aibă puterea celor de la Samsung, Huawei sau Apple şi nici pe departe capacitatea de producţie a celor 3 giganţi, însă viziunea sa de a face lucrurile să meargă este apreciată de mai toată lumea.

Ce au mai căutat românii pe eMAG în 2018 ? [funny version]

/
/
15 dec. 18
/
Ca în fiecare sfârşit de an, eMAG a publicat lista celor mai amuzante căutări pe site. Cum probabil vă imaginaţi acestea sunt din cele mai caraghioase, unele fiind chiar ciudăţele.

YearEndSale la un retailer chinez

/
/
13 dec. 18
/
Încă nu îmi vine să cred că mai sunt doar câteva zile din 2018. Personal mă grăbesc să intru în 2019 şi nu pentru că aş avea ceva important planificat, ci pentru că îmi doresc să închei un an nu tocmai reuşit pentru mine.

Votul cititorilor Gadget.ro: Etapa finală – Cel mai bun smartphone din 2018

/
/
10 dec. 18
/
Ajungem în etapa finală și pentru Cel mai bun smartphone din 2018 în accepțiunea cititorilor Gadget.ro. 

Votul cititorilor Gadget.ro: Etapa finală – Cel mai bun smartphone mid-range din 2018

/
/
10 dec. 18
/
Au fost înregistrate 981 de răspunsuri în etapa preliminară. Acum trecem în etapa finală pentru Cel mai bun smartphone mid-range din 2018. 

Premiile Gadget.ro sau cum poți participa la primul eveniment organizat de noi :)

/
/
8 dec. 18
/
Sfârșitul de an este și momentul în care vă invităm să votați pe subiecte de interes larg. Facem asta de prin 2014 - 2015 și acum este prima dată când premiile vor fi oferite în cadrul unui eveniment ce-l organizăm pe 18 decembrie, alături de voi. :) 

Votul cititorilor Gadget.ro – Cel mai bun magazin online cu profil IT&C în 2018

/
/
8 dec. 18
/
2018 este anul în care România a cumpărat din ce în ce mai mult din online, iar shop-urile locale au contabilizat acest aspect prin vânzări din ce în ce mai generoase.

Digi 4K – disponibil din 10 decembrie și programul transmisiunilor 4K în direct

/
/
7 dec. 18
/
RCS-RDS putem spune că a reușit să atragă atenția cu primul post 4K din țara noastră - Digi 4K. 

TOP 5: Motive pentru care merită să alegi televizoarele Samsung QLED 2018

/
/
7 dec. 18
/
Gama QLED 2018 de la Samsung aduce clientului tot ce are mai bun de oferit gigantul sud-coreean în materie de televizoare în acest moment. Sunt sigur că în doar câteva săptămâni vom vedea noua serie pregătită pentru 2019, deocamdată m-am gândit să aduc în față 5 motive pentru care eu consider că merită pe deplin…

Campania dedicată Crăciunului este deja online la un retailer chinez

/
/
6 dec. 18
/
Chiar dacă mai sunt aproape 3 săptămâni până la Crăciun, retailerul chinez geekbuying.com a dat deja startul campaniei sale dedicate acestei perioade. “Christmas Sale” va fi online până pe 25 decembrie inclusiv şi vine cu diverse reduceri, cupoane şi cadouri.

ASUS a lansat în România căștile de gaming ROG Delta QUAD DAC pe USB Type-C și noi periferice în gama TUF

/
/
6 dec. 18
/
ASUS a prezentat pe 5 decembrie 2018, în cadrul unui eveniment restrâns, noi periferice de gaming. Capul de afiș a fost reprezentat de căștile ASUS ROG Delta cu conectivitate USB Type-C, în timp ce despre noua serie TUF Gaming am aflat că va înlocui seria Cerberus, situată în gamă sub cea ROG.

100, 100 și 100 de la Allview: ani, produse și cadouri

/
/
5 dec. 18
/
Allview are o campanie ce are ca temă Centenarul Marii Unirii. Este cumva și logic dacă ne gândim că avem singurul brand autohton cu o prezență solidă pe piața de telefoane mobile & gadgets.