Smartphone
Allview face parte din rândul companiilor cu certificare GMS
GMS este acronimul Google Mobile Services, iar Allview este singura companie românească cu o astfel de certificare pentru produsele din portofoliul său.
OnePlus 3T Colette Edition sau cum arată OP3T în negru?
OnePlus a prezentat o ediție specială a vârfului său de gamă - OnePlus 3T Colette Edition. Nu sunt prea multe elemente noi, în afară de culoarea în care sosește dispozitivul: negru + logo-ul Colette.
Sony Xperia X Compact – review
În ultimul timp am avut ocazia să testez mai multe produse Sony, ce-i drept în special smartphone-uri. Și nu orice fel de telefoane, ci numai din seria Xperia X, lansate anul trecut. L-am lăsat ultimul pe Sony Xperia X Compact, dar asta nu înseamnă că el este cel din urmă. Deloc, ba chiar este foarte…
LG G6 și prețul din Europa, când ajunge pe canal oficial?
LG G6 este unul dintre telefoanele mobile ce a impresionat la MWC Barcelona 2017, iar cei interesați de dispozitivul sud-coreean mai au de așteptat până în a 2-a parte a lui aprilie.
Oferta zilei: Samsung GALAXY S7 la 2159 lei
Samsung se pregătește să lanseze noile sale vârfuri de gamă: GALAXY S8 și GALAXY S8 Plus, iar Samsung GALAXY S7 și S7 Edge urmează a intra la promoții din ce în ce mai atractive.
Ce alt telefon aţi dori să fie relansat în 2017 ?
HMD Global a deschis un adevărat cufăr al nostalgiei prin relansarea telefonului Nokia 3310. Chiar dacă inutilizabil în unele ţări (Statele Unite ale Americii, Canada, Australia etc.) care au renunţat la tehnologia 2G, se pare că numărul precomenzilor pentru acest terminal depăşeşte orice aşteptări, ajungând deja la câteva milioane unităţi la nivel mondial.
Samsung GALAXY S8 folosește încărcător cu specificații identice celui de la GALAXY Note7
Nu cred că are rost să mai deschid discuția vis-a-vis față de ceea ce a reprezentat Samsung GALAXY Note7 pentru compania sud-coreeană. Totuși, mai avem puțin și se produce debutul internațional pentru GALAXY S8 și GALAXY S8 Plus, iar pe site-urile chinezești au apărut noi detalii.
Bursa zvonurilor: Xiaomi Redmi Pro 2
Cred că Xiaomi greșește când lansează telefoane mobile pe bandă rulantă, dar asta-i altă discuție și subiectul de față este dat de zvonurile legate de urmașul primului smartphone Xiaomi cu cameră duală.
Alte detalii legate de Xiaomi Mi 6 și Xiaomi Mi 6 Plus
Xiaomi pregătește lansarea vârfurilor sale de gamă pe 2017, iar Xiaomi Mi 6 și Mi 6 Plus urmează a debuta în imediata apropiere a GALAXY S8 și GALAXY S8 Plus de la Samsung.
Bursa zvonurilor: Smartphone Huawei cu display OLED și baterie de 4000 mAh
În China au apărut primele detalii pentru un smartphone Huawei din categoria low-cost. S-ar putea să-l avem în față pe Huawei Y6 III.
AnTuTu: Cele mai bune telefoane chinezești ca raport preț / putere de procesare
Nu știam că AnTuTu realizează un top al smartphone-urilor chinezești și compară rezultatele obținute în testul de benchmark cu prețul la raft. Nu sunt neapărat un fan al testelor de benchmark, dar haideți să vedem ce modele au ieșit în față: repet, raportul preț / putere de procesare.
Samsung GALAXY S8 și S8 Plus comparate ca dimensiune cu iPhone 7, LG G6, Huawei Nexus 6P, Google Pixel etc
Mare parte din specificațiile hardware ce urmează a fi integrate de către GALAXY S8 și GALAXY S8 Plus au scăpat în presa tech internațională, iar cum informațiile vin din mai multe surse le-aș da un plus de credibilitate.
Ce aduce Huawei în Europa – Honor 8 Pro sau Honor Magic?
Honor este un sub-brand al Huawei, iar pe 5 aprilie au pregătit un eveniment în Europa. Presa de specialitate merge pe două ipoteze: debutul lui Honor V9 în ediție europeană sub denumirea de Honor 8 Pro sau Honor Magic în varianta internațională.
Oukitel K6000 Plus – procesor octa-core, Android 7.0 Nougat și baterie de 6080 mAh
Oukitel K6000 Plus este un smartphone chinezesc ce dorește a ieși în evidență prin capacitatea acumulatorului, prin autonomia oferită în utilizarea de zi cu zi.
HTC U Ultra în oferta Orange
Orange îl listează pe HTC U Ultra în magazinul său online. Este vârful de gamă al companiei taiwaneze la început de 2017. Am avut ocazia să-l văd la lucru în cadrul MWC Barcelona.
Aproximativ 80% din profitul generat de vânzările de smartphone-uri în 2016 a ajuns în buzunarul Apple
În 2016 au fost lansate la nivel mondial câteva sute de noi modele de smartphone-uri, însă Apple cu 4-5 modele active în piaţă a reuşit să acapareze 79.2% din profitul global generat de vânzările de telefoane inteligente.
Vivo Y25 – telefon entry-level ce nu prea are ce căuta în 2017
Vivo este un brand foarte popular în China şi câteodată nu îmi pot explica cum vând zeci de milioane de smartphone-uri anual în condiţiile în care practică nişte preţuri destul de piperate. Cel mai nou exemplu în acest sens este Vivo Y25, terminal mult prea entry-level pentru 2017.
LeEco Le Pro 3 Elite – smartphone cu procesor Snapdragon 820, 4 GB RAM şi baterie de 4070 mAh
După o pauză de câteva luni bune, producătorul chinez LeEco a prezentat un nou smartphone cu raport hardware – preţ excelent: LeEco Le Pro 3 Elite. Vorbim de un LeEco Le Pro 3 mai slab dotat, însă cu un preţ mai mic cu aproximativ 30 de dolari. Numele “Elite” este cam forţat în condiţiile în…
Oferta zilei: BlackBerry Priv recondiționat la Orange
BlackBerry Priv este afișat în oferta de telefoane recondiționate a Orange. Prețul său este de 259 euro fără semnarea unui contract.
Cum filmează Huawei P10?
Mai multe fotografii realizate cu Huawei P10 ați găsit aici. În opinia mea, cea mai mare îmbunătățire față de generația anterioară este la capitolul materiale video. Aș putea spune că se situează la un alt nivel față de Huawei P9.
LG K10 2017 și LG K4 2017 în oferta Vodafone
Vodafone și-a actualizat portofoliul de telefoane Android prin includerea a două modele: LG K10 2017 și LG K4 2017. Ambele au fost lansate în urmă cu puțin timp, iar operatorul de telecomunicații autohton deja le listează în shop-ul online.
65 de fotografii făcute cu Huawei P10 în Barcelona
Huawei P10 a fost lansat alături de Huawei P10 Plus în cadrul unui eveniment ce a precedat MWC Barcelona 2017. Unul dintre elementele ce interesează în mod deosebit este dat de capitolul foto și video, ce livrează camera duală în ediție actualizată.
Cel mai ieftin smartphone cu Android 7.0 Nougat
Android 7.0 Nougat nu are o rată de adopție mare și asta pentru că în ultimele șase luni au fost lansate multe telefoane low-cost sau mid-range cu 6.0 Marshmallow.
Primele prețuri din România pentru Nokia 3310, Huawei P10 și LG G6
Vedetele incontestabile ale MWC Barcelona 2017 au fost Nokia 3310, Huawei P10 și LG G6, iar QuickMobile s-a grăbit să le afișeze în shop-ul online, la precomandă.
La sfârşit de 2016 puţin peste jumătate din populaţia României deţinea un smartphone
Google a solicitat companiei de studii de piaţă Kantar TNS să realizeze o analiză a gradului de adopţie a smartphone-urilor la nivel mondial. Studiul s-a făcut în peste 40 de ţări atent selecţionate, iar România a fost una dintre ele.