Retelistica

Pe baza raportului ANCOM despre care am scris într-un articol separat, Orange a trimis un comunicat de presă prin intermediul căruia ne informează că, pe baza măsurătorilor Netograf, clienții Orange România au avut, în ultimii 6 ani, cele mai mari viteze medii din România, atât pentru internetul fix, cât și pentru cel mobil.

Conform raportului ANCOM, clienții Orange s-au bucurat de cea mai performantă rețea mobilă, viteza internetului mobil dublându-se în ultimii 6 ani. Mai mult, in 2022, viteza medie în rețeaua mobilă Orange a fost de 57Mbps, cu peste 78% mai mare decât cea a următorului clasat.

Experiența pozitivă a clienților Orange care folosesc serviciile de internet mobil este susținută și de certificarea acordată de auditorul independent LCC International. Acesta a desemnat Orange ca fiind cea mai rapidă rețea mobilă și cea mai rapidă rețea 5G din România, în urma testelor efectuate în perioada 22 noiembrie – 19 decembrie 2022.

Performanțele obținute de Orange în analiza ANCOM și mai ales creșterea accelerată a vitezelor de internet mobil în special începând din 2019 se datorează și rețelei 5G/5G+, ce azi oferă viteze de până la 1,5 Gbps și este disponibilă în 30 de orașe de pe întreg teritoriul țării.

În urma datelor centralizate de aplicația Netograf.ro, viteza medie de internet fix înregistrată de Orange România a crescut de 2,5 ori în ultimii 6 ani. Dacă în 2017 viteza medie de download prin cablu era de 301 Mbps, în 2022 aceasta ajunge la 803 Mbps, oferind clienților Orange cea mai bună experiență de conectivitate, chiar dacă vorbim despre sesiuni intense de gaming, download sau vizionarea filmelor la rezoluție înaltă.

Performanțe similare au fost obținute și în urma analizei Ookla a rezultatelor comparative Speedtest Intelligence obținute pentru operatorii români în trimestrul 3- trimestrul 4 2022, în urma cărora Orange România a fost desemnată cea mai rapidă rețea fixă din România.