Diverse

Elon Musk este mai ciudat de la săptămână la săptămână. Acesta a trecut în doar câteva luni de la apărătorul dreptului de exprimare liberă, la unul care închide pe bandă rulantă conturi Twitter ale jurnaliştilor ce nu îi susţin punctele de vedere (chiar dacă ulterior le-a deblocat).

Din păcate pentru el şi pentru jocurile sale, nici utilizatorii nu îl mai plac atât de mult. Într-un act de încredere exagerată, Elon Musk a lansat un sondaj pe Twitter prin intermediul căruia a întrebat utilizatorii dacă este cazul să renunţe sau nu la poziţia de CEO al companiei. Interesant este că a promis că va respecta rezultatul sondajul, indiferent care va fi acesta.

Din cei 17.5 milioane de votanţi, 58.5% (adica mai bine de 10 milioane) i-au transmis lui Elon Musk că este cazul să plece de la conducerea Twitter.

Nu ştiu dacă aceste rezultat este unul aşteptat de Elon Musk, cert este că miliardarul american a cam respectat rezultatele sondajelor pe care le face pe Twitter, astfel că, dacă îşi respectă cuvântul dat, în curând va demisiona din poziţie de CEO al Twitter.

Încheind în aceeaşi notă, tot în 2022 Elon Musk a trecut de la un vizionar respectat şi apreciat de mai toată lumea, la un mic răsfăţat, unul care mai nou se joacă şi cu vieţile oamenilor (vezi câte concedieri a făcut la Twitter).

Categorii: twitter
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.