Dacia Spring se scumpeşte din nou, a cincea mărire de preţ în şapte luni

/
/
22 iun. 22
/

Luna şi scumpirea, cam aşa putem vorbi mai nou despre Dacia Spring. Dacă luna trecută Dacia mărea preţul cu 600 de euro, luna aceasta mai punem un plus de 500 de euro.

Dar iată pe scurt istoricul creşterilor de preţ:

  • În noiembrie 2021 Dacia anunţa creşterea preţului de plecare pentru Dacia Spring de la 18.100 euro la 19.100 euro;
  • În februarie 2022 Dacia a considerat că o nouă creştere nu ar strica şi a mai pus 500 de euro, noul preţ de plecare fiind de 19.600 euro;
  • Pe 1 aprilie 2022 şi fără a păcăli pe nimeni Dacia a mai pus 700 de euro, Dacia Spring trecând la un preţ de plecare de 20.300 euro;
  • În mai 2022 am avut o nouă creştere de preţ cu 600 de euro, astfel că pentru a cumpăra o Dacia Spring un român trebuia să scoată din buzunar minim 20.900 euro;
  • La doar o lună distanţă Dacia adaugă încă 500 de euro la preţul de pornire, acesta ajungând astfel în prezent la 21.400 euro.

Chiar dacă cei de la Dacia au adus creşte succesive de preţ, Dacia Spring rămâne în continuarea cel mai avantajos model electric din piaţă, asta după ce aplicăm reducerea primită prin Programul Rabla Plus. Mă gândesc că pe asta au şi mizat reprezentanţii Dacia, fiind un model poate prea accesibil, marja de creştere a fost una consistentă.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.  

O nouă marcă auto chinezească a fost lansată oficial în România (este a doua de luna aceasta)

La începutul acestei luni am aflat că pe piaţa auto din România a intrat Lepas, o marcă premium parte a grupului Chery.

Al treilea cel mai vândut EV la nivel mondial în T1 2026 a fost lansat oficial și în România

Geely E2 a fost vândut în 800.000 de unități în doar 664 de zile, ceea ce l-a propulsat pe podiumul mondial în trimestrul 1 din 2026. De acum, modelul de segment B este disponibil și pe piața locală, fiind oferit în trei versiuni - Pro, Max și Ultra. Primele două sunt identice la nivel de…