Software

Netflix pare a fi un deschizător de drumuri pe piaţa serviciilor de streaming video, iar soluţiile mult criticate de creştere a veniturilor par a da roade. În acest context şeful Disney, Bob Iger, a anunţat o serie de modificări importante şi pentru serviciul de streaming video Disney+, unele care (cel mai probabil) din 2024 ne vor afecta şi pe noi.

Iată care sunt cele mai importante schimbări promise:

📽spre sfârşitul acestui an compania va bloca share account-ul (împărţirea contului) folosind un principiu similar ca în cazul Netflix;

📽începând din această toamnă abonamentele vor fi scumpite, iar primele pe listă sunt cele din Statele Unite ale Americii şi Canada (americanii vor plăti din octombrie 13.99 dolari / lună pentru abonamentul standard, asta după ce în prezent plătesc 10.99 dolari, iar în 2021 plăteau chiar 7.99 dolari);

📽din luna noiembrie va fi introdus în Europa abonamentul cu reclame. Pentru început acesta va fi disponibil în 8 ţări (Franța, Germania, Italia, Elveția, Spania, Norvegia, Suedia și Danemarca) la un preţ de 5.99 euro / lună, iar ulterior acesta va deveni disponibil şi în restul ţărilor europene.

Aceste decizii au fost luate după ce în ultimul trimestru fiscal divizia de streaming a Disney a pierdut 512 milioane de dolari şi aproximativ 4 milioane de abonaţi la nivel global. Cea mai mare pierdere vine din India, ţară unde de la 52.9 milioane de abonaţi s-a ajuns la doar 40.4 milioane de abonaţi, deoarece Disney+ HotStar a pierdut drepturile de streaming pentru campionatul naţional de cricket Indian Premier League.

Sursa: cnbc.com