Filme

Unul dintre cele mai mari eşecuri la box office din 2023 a fost Transformers: Rise of the Beasts. Deşi regizorii au respectat reţeta de succes de până acum, se pare că cea de-a şaptea parte din franciză nu a mai atras atât de mult, oare şi pentru că oamenii s-au săturat de aceeaşi poveste repetată la nesfârşit.

Eu am văzut filmul şi mi-a plăcut, dar nu mi-a plăcut pentru că a avut cine ştie ce fir epic mai complex, ci pentru efectele speciale.

Dacă nu aţi apucat să îl vedeţi, aflaţi că Transformers: Rise of the Beasts va fi disponibil din 15 decembrie în exclusivitate pe serviciul de streaming SkyShowtime.

Interesant este că pe SkyShowtime puteţi găsi şi celelalte şase părţi ale francizei: Transformers, Transformers: Revenge of the Fallen, Transformers: Dark of the Moon, Transformers: Age of Extinction, Transformers: The Last Knight și Bumblebee, astfel că dacă vă doriţi acţiune, muuuulte efecte speciale şi o poveste clasică în care răul este învins întotdeauna de bine, aveţi ceva material la dispoziţie.

Serviciul SkyShowtime este disponibil direct pentru clienți prin intermediul aplicației SkyShowtime pe Apple iOS, tvOS, dispozitive Android, Android TV, Google Chromecast, LG TV, Samsung și prin intermediul site-ului web: www.skyshowtime.com. Prețul lunar al abonamentului la SkyShowtime este de 3.99 euro (fără reclame).