Honda și GM își unesc forțele pentru a dezvolta mașini electrice accesibile

/
/
6 apr. 22
/

Ce înseamnă mașini electrice acccesibile în viziunea noului parteneriat americano-japonez, vă explic imediat. Este vorba despre automobile ce vor costa mai puțin de 30.000 $ și care vor fi disponibile comercial din 2027, inițial pe piețele din SUA, China și America de Sud.

Honda și GM se înțeleg destul de bine deja de câțiva ani, în 2013 cele două companii au început să lucreze împreună în domeniul dezvoltării unor noi tehnologii de pile de combustie și depozitare a hidrogenului. Mai târziu, în 2018, Honda s-a alăturat eforturilor GM de a cerceta noi tipuri de module pentru bateriile vehiculelor electrice, pentru ca în 2020 niponii să anunțe că vor produce cu ajutorul americanilor două automobile electrice – Honda Prologue și primul SUV electric Acura.

Acum, GM și Honda anunță că vor conlucra în vederea dezvoltării unor noi tehnologii pentru baterii, precum lithium-metal, siliciu și solid-state. Totodată, o platformă complet nouă va fi baza pentru noile vehicule electrice ce vor ajunge pe piață din 2027.

Primul model ce va fi lansat în urma acestei colaborări va fi un crossover compact, companiile atacând astfel segmentul în care se vând actualmente cele mai multe unități la nivel global.

Punând laolaltă cunoștințele, cele două companii își doresc să reducă la maximum anumite cheltuieli, prin standardizarea unor echipamente și procese de producție și astfel să poată oferi mașini electrice accesibile, fără a compromite însă calitatea.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Dacia ar putea lansa în vara acestui an un cvadriciclu electric fabricat în România, la un preţ de aproximativ 6000 de euro

În toamna anului trecut, Dacia făcea valuri cu conceptul Dacia Hipster. Acest autovehicul 100% electric de 3 metri lungime, 1,53 metri înălţime şi 1,55 metri lăţime, promitea să devină un partener ideal în jungla urbană.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.

Dacia explică de ce vânzările din Europa au scăzut cu aproape 30% în 2026

Vânzările Dacia în primele două luni din 2026 în Europa sunt pe un minus îngrijorător, acestea ajungând la un total de 65.252 unităţi, adică în scădere cu aproape 30% vs aceeaşi perioadă din 2025.