Retelistica

În ultima zi din februarie am aflat că premierul României, după un aviz nefavorabil la nivelul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a emis decizia care confirmă că ţara noastră respinge oficial solicitarea celor de la Huawei de a participa la dezvoltarea infrastructurii 5G.

Conform unui dosar existent la Curtea de Apel Bucureşti din 1 aprilie 2024, grupul de companii Huawei a dat în judecată Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin Administraţia Prezidenţială şi pe primul ministru al României.

În cadrul acestui dosar se specifică negru pe alb că Huawei doreşte „anulare act administrativ dec.81/29.02.2024”, adică fix decizia oficială prin care se respinge solicitarea celor de la Huawei de a participa la dezvoltarea infrastructurii 5G a României.

Povestea din istoric o ştiţi deja, am tot scris despre ea. Compania chineză este văzută drept un risc pentru securitatea Uniunii Europene şi implicit şi a României, tocmai de aceea este exclusă treptat (alături de ZTE şi alte companii mai puţin cunoscute) din tot ce înseamnă tehnologia 5G pe bătrânul continent.

Sursa: profit.ro