Diverse

Vă era dor de un nou studiu trăsnit ? La prima vedere am putea spune că un astfel de studiu este inutil şi chiar aşa este pentru mulţi dintre noi, însă personal îl văd ca pe unul ce ne arată diferenţele economice între ţări şi chiar între regiuni.

Cei de la picodi.com „se plictiseau” prin birouri şi au zis: Ce ar fi să calculăm de cât timp este nevoie pentru a face 1 milion de euro cu un salariu mediu pe economie ? Zis şi făcut, iar acum avem o astfel de statistică. Rezultatele se aplică în condiţiile în care nu se cheltuie niciun bănuţ din venituri.

Iată ce a ieşit:

După cum puteti observa din tabel, cu un salariu mediu luat în calcul de 3502 lei / lună, adică aproximativ 711 euro / lună, un român va face 1 milion de euro în 117 ani şi 3 luni. Teoretic cam în două generaţii apte de muncă. Observaţi că România este undeva la mijloc, aspect care poate fi îmbunătăţit.

Există şi ţări unde un astfel de plan ambiţios poate fi atins în timpul vieţii: Elveţia (15 ani şi 3 luni, salariu mediu 5477 euro / lună), Singapore (18 ani şi 2 luni, salariu mediu 4603 euro / lună), Luxemburg (18 ani şi 6 luni, salariu mediu 4508 euro / lună), Statele Unite ale Americii (21 ani şi 3 luni, salariu mediu 3.933 euro / lună), Islanda (22 ani şi 5 luni, salariu mediu 3728 euro / lună) etc.

La polul opus avem ţări unde o astfel de strategie este utopică: Nepal (450 ani şi 1 lună, salariu mediu 185 euro / lună), Nigeria (554 ani, salariu mediu 150 euro / lună), Uganda (559 ani şi 8 luni, salariu mediu 149 euro / lună), Egipt (646 ani şi 8 luni, salariu mediu 129 euro / lună) şi Pakistan (664 ani şi 6 luni, salariu mediu 125 euro / lună).

Conform celor care au realistat statistica, datele privind salariul mediu lunar net provin de la Numbeo, unde mii de utilizatori din întreaga lume monitorizează salariile prin intermediul unor chestionare lunare. Pentru conversia valutară, au folosit datele privind cursul de schimb mediu de la Google Finance pentru martie 2023.