Foto si Video

Situaţia Nikon nu este una deloc plăcută, veniturile companiei japoneze fiind pe o pantă descendentă de mai bine de 11 ani.

Mă uitam pe nişte grafice legat de acest aspect, iar situaţia este mai mult decât îngrijorătoare. Dacă în 2012 Nikon genera venituri de aproape 12 miliarde de dolari, în 2023 abia a reuşit să depăşească bariera a 4 miliarde de dolari.

Din păcate în toată această perioadă veniturile YoY (year over year) au fost permanent pe minus, iar trendul se păstrează la fel.

În acest context Nikon trebuie urgent să îşi diversifice activitatea, producţia clasică de echipamente foto / video nefiind de viitor. Un prim pas a fost făcut deja, compania japoneză anunţând în această săptămână achiziţia Red Digital Cinema, companie americană specializată în producţia de echipamente video pentru producţii cinematografice.

Interesant este că între Nikon şi Red Digital Cinema nu a fost mereu doar lapte şi miere, cele două având în trecut o dispută în instanţă legată de brevete pentru înregistrarea video în format RAW. Red Digital Cinema deţine o serie de brevete aproape unicat, acestea permiţând compresarea conţinutul în format RAW direct, fără utilizarea unor dispozitive externe cum fac alte companii.

Echipamentele video pentru cinematrografie ale Red Digital Cinema sunt foarte apreciate de specialişti, acestea fiind folosite în producţii cunoscute, inclusiv unele din lumea Marvel.

Surse: nikon.com, macrotrends.net